- Catolicismul azi

Vaticanul progresează în negocierile cu Vietnamul. China continuă să sfideze Biserica Catolică.

Anul acesta, pe 15 august, cu ocazia solemnității Adormirii Maicii Domnului, 80.000 de oameni s-au adunat la templul Maicii Domnului din Vang din Vietnam. Arhiepiscopul Joseph Nguyên Chi Linh a spus adunării că speră să vadă cel puțin 200.000 de pelerini anul viitor la această sărbătoare. Acest episod ilustrează vitalitatea Bisericii din Vietnam. Deși catolicii au suferit persecuții odată cu venirea comuniștilor la putere în 1976, ei au rămas neclintiți în credință. S-au confruntat cu hărțuirea, îndoctrinarea, închisoarea și munca forțată, dar totuși își evanghelizează curajos societatea. În fiecare an, aceștia primesc în bisericile lor mulți budiști și protestanți, la altar, pentru a celebra o apariție a Fecioarei Maria în 1798. Altarul adorației pentru această apariției mariană a fost distrus în 1972, în timpul războiului din Vietnam, dar ulterior el a fost reconstruit.

Ceremonie pe străzile Hanoiului în cinstea Sfintei Fecioare Maria.

Biserica Catolică din Vietnam poate părea abandonată undeva într-un colț îndepărtat al lumii, dar catolicii occidentali ar trebui să-i acorde atenție. Ea ste surprinzător de mare. Există mai mult de șase milioane de catolici vietnamezi, reprezentând aproximativ șapte la sută din populația de 97 milioane. Vietnam are a cincea cea mai mare populație catolică din Asia, după Filipine, India, China și Indonezia.

Catolicismul a fost adânc înrădăcinat în istoria țării de când misionarii au sosit din Portugalia la începutul secolului al XVI-lea. Iezuiți au creat un alfabet pentru limba vietnameză, folosind caracterele latine cu mărci diacritice abundente. Acest sistem, numit Chữ Quốc Ngữ („caracterele limbii naționale”), este încă utilizat astăzi.

Comisia Statelor Unite pentru libertatea religioasă internațională (U.S. Commission on International Religious Freedom- USCIRF) , în raportul său din 2016,  a menționat: « Guvernul vietnamez a făcut deschideri spectaculoase în ceea ce privește libertatea religioasă, inclusiv prin acordarea de libertate și spațiu pentru pentru proiectele caritabile al organizațiilor religioase și, potrivit oficialilor guvernamentali, permițând deschiderea mai multor lăcașuri de cult. De asemenea, oficialii de la Hanoia au informat USCIRF recent că interacțiunile dintre guvern și demnitari religioși s-au îmbunătățit semnificativ în ceea ce privește comunicarea, înțelegerea și sprijinul reciproc»

Biserica Catolică din Vietnam a produs, de asemenea, numeroase figuri sfinte, inclusiv cardinalul Nguyễn Văn Thuận, care a petrecut 13 ani într-un lagăr de reeducare comunistă (nouă în izolare), înainte de a fi ales în funcția de președinte al Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace din Roma.

Toate aceste realități enumerate mai sus sugerează de ce Sfântul Scaun privește cu interes spre Vietnam. Cele două țări nu au avut niciodată relații diplomatice; cu toate acestea, pare că se fac  pași noi spre destindere. Săptămâna trecută, membrii grupului de lucru Vietnam-Sfântul Scaun au organizat o întâlnire de două zile la Vatican. Într-o declarație, aceștia și-au exprimat speranța că un nunțiu papal să instaleze în Vietnam cât mai curând posibil.

Aceasta este o dezvoltare semnificativă. Din 2011, Sfântul Scaun a avut un reprezentant papal nerezident în Vietnam (în prezent arhiepiscopul Marek Zalewski, nunțiu din Singapore). Anul trecut ambele țări au convenit că un reprezentant diplomatic al Vaticanului ar trebui să aibă reședința în Vietnam.

Suveranul Pontif, Papa Francisc primindu-l pe vice premierul vietnamez, Truong How Binh, în audiență privată la Vatica, în octombrie 2018.

Dacă un reprezentant papal își va lua reședința, va fi un triumf pentru cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, care a supervizat relațiile cu Vietnam. El a ajutat la negocierea unui acord cu autoritățile comuniste privind numirea episcopilor. Vaticanul va prezenta guvernului trei candidați pentru demnitate episcopală, iar oficialii vietnamezi își vor da acordul. Acest lucru va elimina un obstacol major în relațiile cordiale dintre Vatican și Vietnam.

De la numirea sa în funcția de secretar de stat, cardinalul Parolin a încercat să reproducă acest succes într-o altă țară comunistă asiatică: China. Dar oficialii chinezi par să fi respins modelul vietnamez. Deși textul „acordului provizoriu” anunțat în septembrie anul trecut nu a fost niciodată făcut public, se pare că Sfântul Scaun a acordat Chinei dreptul la mai multă influență politică și drept de veto asupra numirilor episcopale decât Vietnamului.

Departamentul de Stat al SUA a început să normalizeze în continuare relațiile cu fostul său inamic. Vietnamul a devenit ]n ultimii ani un partener comercial semnificativ al Statelor Unite, iar strategii de la Washingtonului au găsit în autorităițle de la Hanoi un aliat regional pentru a opri expansionismul militar chineză în apele teritoriale al Vietnamului și în spațiul aerian din Marea Chinei de Sud.

– Christian Examiner – 

Comentatorulvieții sociale și religioase din China, Massimo Introvigne, este de părere că pariul câștigat de Vatican în Vietnam, nu se poate repeta și în China: „La prima vedere, cardinalul Parolin a obținut o afacere mai proastă în China decât a făcut-o acum 22 de ani în Vietnam”. Este trist, dar deloc surprinzător, având în vedere faptul că puterea de negociere a Bisericii Catolice este mult mai slabă în raport cu autoritățile din Beijing,  decât cu cele din Hanoi. Având în vedere diferențele semnificative dintre cele două țări, ar fi naiv să credem că progresul impresionant în relațiile cu Vietnamul se va reproduce automat și în China în deceniile următoare.

Sursa:

Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *