- Geopolitică

Utopia creării unei armate europene comune

Autor: George Bogdan

George Bogdan este eseist și analist politic. Doctorand în științe politice UBB Cluj. Licențiat al Facultății de Litere  la Universitatea București. Master în filosofie moral-politică la Facultatea de Filosofie din cadrul aceleiași universități. Autorul cărții “Pentru o nouă dreaptă” (Editura Dacia, 2002), carte prefațată de teologul și diplomatului român Teodor Baconschi. Experiență în presă scrisă și audio-vizuală de peste două decenii. Fost corespondent la Londra și Bruxelles pentru Radio Romania. A publicat articole și studii în România Liberă, Cotidianul, Cadran politic și Observator militar.

Într-un interviu acordat la începutul lunii noiembrie pentru postul de Radio Europe 1, preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat pentru crearea unei “adevărate armate europene”. Tânărul șef al statului francez a motivat și de ce europenii ar trebui, în viziunea sa,  să aibe o armată proprie:  “Trebuie să ne protejăm împotriva Chinei, a Rusiei şi chiar a Statelor Unite ale Americii”. Pentru a triumfa cu asemenea ambiții de adolescent întârziat ar trebui să fii în stare mai întâi să faci ca  Uniunea Europeană să aibă populația Chinei și măiestria super-tehnologică a americanilor.

Ceea ce urmărește Macron este să scoată din formolul istoriei o veche viziune gaullistă bazată pe un profund sentiment anti-american. Să revândă o veche idee geopolitică a lui Charles de Gaulle din timpul războiului rece, cea a unei Europe Unite de la Atlantic la Urali, într-un nou ambalaj: „Avem nevoie de o Europă care să se apere mai bine singură, fără a depinde numai de Statele Unite, într-un mod mai suveran“, perorează președintele Emmanuel Macron. Gelozia manifestată de vechiul excepțonalism francez față de excepționalismul american post-belic, prezentată acum de Macron în versiune 3.0.

4 iulie 2017, Președintele francez  Emmanuel Macron dând  ordine echipajului submarinului nuclear “Le Terrible” de pe o navă a marinei militare franceze

Mulți se așteptau ca Berlinul să aibă mai multă luciditate și să tempereze noua fronda adolescentină a Parisulu față de Washington. Cancelarul german şi-a exprimat însă sprijinul pentru proiectul preşedintelui Macron. Angela Markel vrea și ea o armată europeană. De zeci de ani, Germania a sprijinit ideea unei armate europene comune.  Germania visează să fie pentru armata europeană, ceea ce sunt azi Statele Unite pentru NATO: piatra unghiulară a alianței. Cea care dă direcția și directivele. Cu un Putin la Est și cu un Macon la Vest, Berlinul, devenit din ce în ce mai puternic, fără supravehgherea atentă a americanilor, va dicta viitoarele orientări geopolitice ale Europei. Așa că încurajează fantasma de mușchetar a lui Emmanuel.

Ceea ce urmărește Macron este să scoată din formolul istoriei o veche viziune gaullistă bazată pe un profund sentiment anti-american. Să revândă o veche idee geopolitică a lui Charles de Gaulle din timpul războiului rece, cea a unei Europe Unite de la Atlantic la Urali, înt-un ambalaj nou: „Avem nevoie de o Europă care să se apere mai bine singură, fără a depinde numai de Statele Unite, într-un mod mai suveran“, perorează președintele Emmanuel Macron. Gelozia manifestată de vechiul excepțonalism francez față de excepționalismul american post-belic, prezentată acum de Macron în versiune 3.0

Katie Wheelbarger, secretar adjunct adjunct pentru probleme de securitate internațională la Pentagon, a lăsat să se înțeleagă că inițiativa lui Macron privind o armată europeană ar putea fi sprijinită de Washington, accentuând: “atâta timp cât acesta este complementar și nu distrag atenția față de activitățile și cerințele NATO”, pentru că Statele Unite nu vor să vadă ca o asemenea ințiativă generând efecte centrifuge în NATO și UE. Or, în cazul lui Macron și Merkel dorința greu de disimulat este de fapt ruptura de Washington. Ranchiuna personală a Angelei Markel față de administrația Trump constituie un bun pretext pentru Germania să își ia revanșa, după atâtea decenii de tutelă americană, și să redevină, ca în epocile de glorie, Zentropa – inima Europei, stăpâna europenilor.

O armată europeană slabă extrem de convenabilă Rusiei

Rusia exultă la apariția unei noi inițiative franco-germane de desprindere  de partenerul transatlantic. Inițiativa creării unei armate europene îl încântă pe Putin. De altfel a și mărturisit-o la Paris, în luna noiembrie, unde liderii mondiali s-au adunat pentru a marca 100 de ani de la sfârșitul primului război mondial: “Dorința Europei de a-și crea propria armată și de a înceta să se mai bazeze pe Washington pentru propria apărare nu este numai de înțeles, ci este una pozitivă pentru lumea multipolară“. Putin și-a exprimat chiar și sprijinul pentru ideea lui Marcon, susținând că poziția rusească pe această temă este aliniată cu cea a Franței.

Fără componenta americană puternică, o armată comună europeană, în afara structurilor NATO,  devine un fel de tichie ce mărgăritar absolut inofensivă, una rizibilă în ochii rușilor, nereprezentând deloc un real obstacol în calea obiectivelor expansioniste ale Moscovei.  Pentru Putin, o împărțire a blocului continental european pe trei zone de dominație este ceea ce își doreau rușii cu ardoare, mai ales după 1990, când vorbeau despre proiectul unei Case Comune Europene. Atunci Iuri Andropov, șeful KGB, folosea adesea un citat din Lenin: “De ce să ne mai pierdem timpul și resursele ca să luptăm cu Occidentul, când putem foate bine să îl punem să lucreze în favoarea noastră“.

Observăm cum unii își dau din nou mâna să edifice o nouă structură dominantă pe continent: un triumvirat franco-germano-rus în Europa. O astfel de structură  de tip  eurasiatic, cu putrenic caracter anti-american,  ar înseamna o mare victorie pentru Moscova.  O asemenea configurație politică a fost imaginată și dorită în diverse etape istorice de teoreticienii curentului național-bolșevic: Ernst Niekisch (1889-1967, om politic german, principalul ideolog al național-bolșevismului) și Jean Thiriart (1922-1992, teoretician belgian al național-comunismului la nivel european). Niekisch făcea parte din acea grupare din interiorul regimului național-socialist al lui Hitler (aripa stângă a NSDAP) care pleda pentru o împărție a Europei între Al Treilea Reich și Uniunea Sovietică, pe baza unei înțelegeri și a unei alianțe geopolitice durabile. Momentul semnării Pactului Ribbentrop-Molotov a stârnit o vreme entuziasmul lui Ernst Niekisch.

Noua axă Paris-Berlin-Moscova

La rândul său, Jean Thiriart cocheta cu o altă utopie geopolitică încurajată de Moscova sovietică. În opinia lui Thiriart, “misiunea mondială a Europei este să accepte să fie unită de către un partid leninist revoluționar trans-european are să înceapă imediat lupta de eliberare națională împotriva ocupanților americani și colaboratorilor săi, împotriva partidelor sistemului și a trupelor coloniale ale NATO. Europa de Vest, astfel eliberată și unită, ar putea apoi să înceapă negocierile cu fosta URSS pentru a construi Marele Imperiu European de la Galway la Vladivostok, singurul capabil să reziste noii puteri imperiale americane“.

Fără componenta americană puternică, în afara NATO, o armată comună europeană devine un fel de tichie ce mărgăritar absolut inofensivă și rizibilă în ochii rușilor. O astfel de armată nu mai reprezentând un real obstacol în calea obiectivelor expansioniste ale Moscovei.  

 Thiriart a călătorit la Moscova în 1992 pentru a se întâlni cu liderii opoziției rusești față de Boris Elțîn: Partidul Național-Bolșevic al lui Ghenadi Ziuganov, lider rus care îl avea ca și consilier pe tânărul de atunci Alexandr Dughin.  Jean Thiriart dorea ca, după căderea comunismului, ideologia național-bolșevică să se concentreze pe continuarea luptei anti-americane și reînnoirea geopoliticii sovietice sub forme noi. Idei eurasiatice au manifestat și președintele Franței Charles de Gaulle, și premierul social-democrat vest-german Willy Brandt. Toți cu atitudini binevoitoare față de Moscova.  Merkel împărtășește și ea asemenea sentimente. Nu gratis. Nord Stream 2 este obiectivul strategic al acestui ultim mandat al ei în funcția de cancelar german.

 

Cancelarul german Angela Merkel cvorbind cu ofițeri ai marinei militare germane după inspectarea fregatei”Braunschweig” în ianuarie 2016 în Kiel.

Un triumvirat franco-germano-rus, care îndrăznea să vorbească în numele tuturor popoarelor europene, a mai apărut și în 2003. Atunci, Parisul, Berlinul și Moscova vociferau în cor împotriva coaliției de state central și est-europene care au format o coaliție militară cu Statele Unite pentru eliminarea mașinii de război a lui Saddam Hussein din Irak. Pe vremea aceea cancelar la Berlin era social-democratul pro-rus Gerhard Schroeder, actualmente consilier bine plătit al Gazprom.

După ce a creat o Europă dependentă de resursele energetice rusești, acum Moscova aplaudă acum primul pas al idioților ei utili: duplicarea structurilor NATO și, odată cu acest proces, neutralizarea capacităților de apărare colectivă a europenilor, capacități susținute în cea mai parte din bani și tehnologie americană.

O structură anti-americană, inoperantă militar, dar profitabilă comercial

Strategia globală a UE privind politica externă și de securitate din 2016 prevede formarea de noi structuri militare și operaționale europene. Dar ele arată bine doar pe hârtie.  “ Problema cu această viziune a unei armate gemene cu NATO este că cinci state membre  UE duc o politică de neutralitate. Probabil, nimeni nu va participa la o forță militară a UE în mod strict voluntar, dar din moment ce Tratatul UE de la Lisabona, unul pseudo-constituțional,  impune statelor membre să ia o decizie unanimă privind securitatea și apărarea,  aceste state cu politică de neutralitate nu pot scăpa de prsiunea Bruxelles-ului. Dacă nu vor renunța la neutralitatea lor, armata UE va atinge paradoxul final: va fi o armată care nu poate lupta pe timp de război. O asemenea armată europeană  va fi liberă să se angajeze în misiunii de menținere a păcii, așa cum a mai făcut-o și  în trecut unele forțe militre ale statelor membre UE, dar va fi exclus ca acestea să fie în stare să poarte un război, inclusiv un războiul colectiv de apărare. Ca atare,  care mai este scopul unei armate europene care nu poate lupta pentru apărare propriilor cetățeni sub un steag propriu?”[1] Structura Eurocorps creată acum 25 de ani – un tip de forță militară comună cu sediul la Strasbourg, în care participă zece țări – a fost practic inexistentă. Nu a făcut nimic.  În mod similar, grupurile de luptă ale UE, unitățile mici de intervenție multinaționale în standby din anul 2007, nu au fost niciodată dislocate.

Polonia s-a retras din ceea ce părea să constituie nucleul une armate europene: Eurocorps. Pentru ea, ideea unei armate comune europene nu este de actualitate, alte imperative constuind urgențe pentru UE:  respingerea unei Europe cu mai multe viteze, întărirea rolului parlamentelor naționale în detrimentul Bruxellesului, coordonarea cu NATO în domeniul politicii apărării comune și o agendă socială a UE.

Uniunea Europeana a lansat cooperarea structurată permanentă în domeniul securității și apărării (PESCO) la sfârșitul anului 2017. Spre deosebire de propunerile anterioare de apărare comună a UE, PESCO vine cu evaluări periodice pentru a se asigura că țările își ating obiectivele legate de investiții în capacități sau capacități. Țările care nu își respectă angajamentele ar putea fi eliminate din grup.

Tratatul de la Lisabona al UE urmărește integrarea strategiilor europene de achiziții publice de echipament militar. Aici trebuie căutată cheia unor asemenea fantezii strategice. Ideea unei armate europene este și o formă de protecționism mascat al unor puteri europene (Franța și Germania) cu mari industrii de apărare, în special în Franța, prin care s-ar putea limita accesul pe piață pentru jucători importanți  americani de pe piața de produseși tehnologie militară.

Merkel și Macron încurajează companiile europene de apărare să stabilească o prezență globală. să obțină o prezență semnificativă pe piața de profil din Statele Unite sau să achiziționeze active importante în alte țări europene. Dacă inițiativa lui Macron ar fi deveni realitate și va fi finanțată generos de la bugetul UE companii europene din domeniul apărării, care sponsorizează politic lideri europeni, (BAE Systems, Thales, EADS, dar și AugustaWestland și Finmeccanica Group), și-ar vedea salvate capacitățile de producție  (avioane de luptă, elicoptere, fregate).

UE intenționează să-și extindă în mod semnificativ bugetul de apărare din 2021, alocând circa 13 miliarde de euro (15 miliarde de dolari) pe parcursul a șapte ani pentru cercetarea și dezvoltarea de echipamente noi, comparativ cu mai puțin de 600 de milioane în bugetul actual.  Acești bani trebuie să fie împărțiți între companii franceze și germane din domeniul tehnicii de apărare. Ideea autonimistă a unei armate europene ajută astfel la dezvoltarea comerțului  cu armament în Franța și Germani, prin bani injectați direct din bugetul UE. Ele vor domina net piața europeană a produselor militare. Avantaje geopolitice și comerciale cu prețul unei rupturi ireparabile a relaților de securitate transatlantică.

[1] T.S. Allen, The Paradox of a European Army: A Force That Won’t FightWhat is the point of an army that cannot fight in its own defense under its own flag?, The National Interest, October 11, 2016

Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *