- Istorie

Un loc uitat- Biserica și mormintele familiei Barițiu

Autor: Vlad Nap

 

Vlad Nap este absolvent al Facultății de Istorie si Filosofie UBB Cluj. A urmat studii postuniversitare în domeniul valorificării patrimoniului cultural și are un master în istorie medievală și istoria artei în cadrul aceleiași universități clujene.  Este autor al cărții “Biserica de lemn din Padureni”, Editura Mega, Cluj Napoca, 2013

 

Cu tristețe ne referim aici la unul din locurile cele mai încărcate de istorie și credință dar care este azi complet necunoscut. Este vorba de satul Petreștii de Jos din jud. Cluj, locul de baștină al familiei greco-catolice Barițiu. Nu există niciun indicator turistic, nicio mențiune în cărțile de școală, nu se organizează pelerinaje ale tinerilor români catolici și nu numai la acest important loc. Situate foarte aproape de Cheile Turzii, de o zonă puternic dezvoltată turistic, biserica și mormintele familiei Barițiu rămân izolate și neștiute de nimeni. Preotul greco-catolic Ioan Pop Barițiu (1785-1869), tatăl marelui cărturar George Barițiu reprezintă a treia generație de preoți din această familie de mici nobili armaliști din Chioar stabiliți în regiune. Familia se înrudește cu alte familii de preoți, pașoptiști și cărturari din regiune, precum familia tribunului Simion Balint și familia tribunilor Ioan și Vasile Ciurileanu. Soția preotului Ioan a fost Ana Rafila Cornea, fiică de preot ortodox cu strămoși veniți din Moldova. Copiii familiei au fost Alexandru, preot greco-catolic, George, ziarist, istoric, om politic, membru al Academiei Române, Veronica, Leon, comerciant, Iosif, tipograf și Octaviu, profesor la Școala Grănicerească Greco-Catolică din Năsăud. Preotul Ioan Pop Barițiu se stinge din viață la 84 de ani în 30 mai 1869.

 Situate foarte aproape de Cheile Turzii, de o zonă puternic dezvoltată turistic, biserica și mormintele familiei Barițiu rămân izolate și neștiute de nimeni. Nu există niciun indicator turistic, nicio mențiune în cărțile de școală, nu se organizează pelerinaje ale tinerilor români catolici și nu numai la acest important loc.

Biserica de lemn din Petreștii de Mijloc, având hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril este ctitorită de preotul Ioan Pop Barițiu în mare parte pe cheltuiala sa în anul 1859. Înainte exista o altă biserică de lemn mică și șubrezită. Biserica are planul identic cu a celorlalte biserici din zonă, cu naosul și pronaosul dreptunghiulare, absida poligonală decroșată și geamuri de dimensiuni mici. Lungimea totală a bisericii este de 16.57m, iar lățimea de 6.28m. Naosul are boltă semicilindrică de lemn, iar pronaosul este tăvănit. Intrarea se face pe latura de vest, lucru specific bisericilor de lemn de secol XIX, însă nu există prispă. Pereții bisericii sunt din lemn tencuit. Inițial se dorea o construcție din piatră și cărămidă, fundația masivă și începuturile de contraforți înălțate ne indică acest lucru. Dar sărăcia cauzată de revoluția de la 1848 nu a permis o biserică de zid, ci doar una mai ieftină de lemn. Turnul bisericii este masiv, terminat într-un foișor la fel de masiv. Învelitoarea turnului este de tip baroc.

George Barițiu (1812 – 1893) a fost un istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania

 

Din nefericire tabla zincată care înlocuiește șindrila tradițională precum și ,,termopanizarea’’ dau azi bisericii un aspect inestetic. În anii 60’ ai secolului trecut încă se mai păstra pictura originală. Din nefericire pictura a fost acoperită de zugrăveală, astfel orice informație legată de pictor, de stilul picturii precum și alte inscripții cu valoare istorică au fost înlăturate. Biserica nu este înscrisă în categoria monumentelor istorice, deși ar trebui datorită importanței sale istorice nu neapărat artistice. Biserica a fost trecută cu forța de regimul comunist în anul 1948 în proprietatea Bisericii Ortodoxe, rămânând și azi în aceeași situație. Lângă biserică se găsesc mormintele preotului Ioan Pop Barițiu și al soției sale Ana Rafila, precum și mormântul fiului Alexandru Barițiu, preot în localitate după moartea tatălui său.În apropierea satului se găsește locul unde a existat o mănăstire românască de lemn, mănăstire care a întreținut școală pentru copiii din regiune. A fost arsă în întregime de gărzile revoluționare maghiare în anul 1849, la fel ca și întreaga gospodărie a preotului Ioan Pop Barițiu.Sperăm ca acest scurt articol să fie un îndemn pentru vizitarea acestui important loc al istoriei naționale și a Bisericii Greco-Catolice.


Bibliografie:

  • ,,Transilvania’’ 1869, II, nr.12; Valer Hossu, Nobilimea Chioarului, Baia-Mare, 2003;
  • Vlad Paul Nap, Bisericile românești de pe Valea Hășdății, secolele XV-XIX, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, lucrare de dizertație, Cluj-Napoca, 2015.
Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *