- Teologie

Sfântul Maximilian Kolbe traversând Holocaustul.

Sfântul Maximilian Kolbe ( 1894- 1941) a fost un călugăr polonez din  Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali și preot romano-catolic. A murit ca un martir în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Sfântul Maximilian Kolbe a ales benevol să se sacrifice pentru a salva un deținut. Călugărul a ales să fie  aruncat în celula morții la cererea sa, în locul deținutului. Cel salvat de călugărul franciscan a depus mărturie în anii ’80,  când a început procesul de beatificare, despre viața creștină exemplară pe care a dus-o preotul polonez.

 

Scoală poloneză condusă de Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali . Maximilian Kolbe cu bicicleta.

Sfântul a trecut la cele veșnice în  lagarul de exterminare de la Auschwitz în data de 14 august 1941, după două săptămâni de înfometare absolută petrecute în așa- numita «celulă a morții»,  și după ce un ofițer SS i-a administrat o injecție cu formol.  Unul dintre paznici va povesti mai târziu cum după câteva ore, din celula unde era practic îngropat de viu, fără aer și fără lumină, se auzea mereu murmur de rugăciuni și cântări în cinstea Maicii Domnului. Aceste cântări au început să se audă, din ce în ce mai stins, odată cu trecerea timpului, până la moartea sa. Înainte de aruncarea sa în celulă morții, în care se aplicau deținuților cele mai abominabile tratamente ( erau aruncați dezbrăcați, pe podeaua rece, iar celula nu avea ferestre și nici aerisire), Sfântul Maximilian Kolbe, trecuse deja prin tratamentul de crunte umilințe la care erau supuși preoții deținuți în lagărul de exterminare. Erau bătuți crunt, insultați și batjocoriți pentru credință lor creștină, pedepsiți sever când îndrăzneau să țină slujbe sau să îi spovedească pe ceilalți deținuți. În anul 1974 papa Paul al VI-lea l-a trecut în rândul „fericiților”, iar la 10 octombrie 1982 papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat „sfânt”. În caldendarul romano-catolic este sărbătorit la 14 august, ziua trecerii sale la cele sfinte în lagărul de la Auschwitz.

 

Franciszek Gajowniczek (1901-1995) a fost ofițer în armata poloneză care s-a opus învățării Poloniei de către trupele germane în 1941. A fost luat prizonier de trupele Wermacht-ului și trimis în lagărul de la Auschwitz. Acolo a fost supus la torturi. Tot timpul suferea după soția și copilul pe care îi lăsase acasă. Potrivit martorilor iculari, când trebuia să fie trimis în “camera morții”, Sfântul Maximilian Kolbe  ar fi spus: “Sunt preot catolic. El are familie acasă și trebuie să trăiască. Luați-mă pe mine în locul lui”. Franciszek Gajowniczek a trăit până la vârsta de 94 de ani în Polonia. A decedat în 1995.

Biografia Sfântului Maximilian.

Maximilian Kolbe s-a născut la 7 ianuarie1894 într-o familie de țesători săraci polonezi. Tatăl său, Julius Kolbe, era de origine germană, iar mama era născută Maria Dąbrowska. La botez i s-a pus numele Raimond. După multe frământări s-a hotărât să intre în Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali. Pentru studiile de filozofie și teologie a fost trimis la Roma, unde a luat cunoștință de minunatele monumente ale trecutului glorios al credinței, dar și de rănile adinci ale prezentului tulburat prin care trecea lumea dintre cele două războaie mondiale. Pentru a contribui la vindecarea acestor răni, concepe organizarea unei imense „cruciade” de rugăciuni și întrajutorare în trăirea vieții creștine, sub ocrotirea Sfintei Maria.

În ziua de 17 octombrie 1917, împreună cu alți șase colegi, se consfințește Preacuratei Fecioare Maria și întemeiază asociația numită: „Militia Imaculatae”, „Oastea Neprihănitei” sau „Armata Maicii Domnului”. Ei și-au propus ca prin sfințirea vieții proprii, prin rugăciune și activitate concretă să lucreze la cunoașterea și imitarea Fecioarei Maria. După ce a fost sfințit preot s-a reîntors în Polonia, unde, cu multă jertfă, învingând greutăți de neînvins omenește vorbind, a ajuns să organizeze lîngă Varșovia un „Oraș al Neprihănitei” – ”Niepokala-now”. Aici, sub conducerea a șase preoți, aproape șapte sute de frați, unii specialiști de înaltă calificare, toți atrași de idealul Neprihănitei, trăiau și lucrau într-o atmosferă serafică de sărăcie și pace. Aveau cea mai mare tipografie din Europa și editau diferite publicații în cinstea Maicii Domnului, în milioane de exemplare.

Deținuți în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

 

După ce consolidează fundația de lîngă Varșovia, îndemnat de un grup de japonezi entuziasmați de cele ce se petreceau la «Niepokalanow», se duce în Japonia în 1930, împreună cu câțiva frați. Ajung în luna martie iar în luna mai, luna Mariei, apare în limba japoneză primul număr al revistei «Cavalerul Neprihănitei». Se stabilește la Nagasaki, unde întemeiază o mănăstire care în 1945 va avea peste o sută de frați. La întoarcerea în Polonia străbate cu trenul întreaga Rusie. Peste tot vorbește cu înflăcărare despre Neprihănita Zămislire și ajută pe nenumărați oameni, creștini și necreștini, să înțeleagă și să experimenteze că prin Maria se apropie de Dumnezeu, devin mai buni și mai curați la suflet. În mănăstirile întemeiate de el, frații se salutau rostind numele: Maria; la fiecare bătaie de ceas, îndreptau un gând către Regina Apostolilor, spunînd «Ave Maria». Evlavia și încrederea lor în Neprihănita Fecioară Măria și-au dovedit tăria în munca imensă pe care au depus-o cu bucurie, dar în deosebi în încercarea grea a războiului.

Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *