- Editorial

Papa Francisc, atitudinea nepăsătoare și islamizarea

Autor: William Kilpatrick

William Kilpatrick a fost mulți ani profesor la Boston College. Este autorul mai multor cărți despre problemele culturale și religioase, printre care “Creștinismul, islamul și ateismul: lupta pentru sufletul Occidentului” și “Ghidul incorect politic despre Jihadism”. Articolele sale au apărut în numeroase publicații precum Catholic World Report, National Catholic Register, Aleteia, Saint Austin Review și First Things

____________________________________________

acă o persoană ar depinde exclusiv de realările mass-media europene și de învățăturile oferite de școlile europene ca să cunoască ce înseamnă cu adevărat Islamul, atunci în mod sigur acea persoană și-ar face o imagine înșelătoare despre această religie. Același lucru ar putea fi spus și despre acei catolici care se bazează încă pe declarațiile unor lideri ai Bisericii despre religia islamică. Încă de la Conciliul Vatican II, liderii Bisericii au prezentat o versiune optimistă și veselă despre Islam, subliniând “punctele sale comune cu catolicismul”, trecând cu vederea elementelor alarmante ale crediței islamice.

În ultimii șase ani, principalul susținător al acestei concepții cu privire la islamism a fost Papa Francisc. El le-a dat asigurări credincioșilor creștini că Islamul se opune violenței, i-a sfătuit pe migranții musulmani să găsească un refugiu moral în Coran, înfățișându-i pe teroriștii musulmani drept trădători ai “adevăratului Islam”. Mai semnificativ, el a devenit probabil cel mai important purtător de cuvânt al unei politici pro-imigrație din întreaga lume. Părând parcă indiferent față de situația din ce în ce mai periculoasă creată în Europa de musulmanii cu idei jihadiste, Papa Francis îi certă pe adversarii migrației de masă ca fiind xenofobi.

Pe scurt, Papa Francisc a acționat ca un avocat al Islamului. El a descris-o ca pe o religie a păcii, ca pe un fel echivalentul moral al catolicismului, și ca o forță pentru urmărirea Binelui. Totuși, un număr de oameni simt acum că Papa i-a înșelat grav pe creștini cu privire la natura și obiectivele islamului și a imigrației islamice. Prin albirea islamului, Pap Francisc a lăsat milioane de creștini nepregătiți pentru amenințarea crescândă cu care ei se confruntă acum în această privință. Combinația dintre ratele mari de natalitate musulmană, migrația în masă a musulmanilor din Orientul Mijlociu și Africa spre Europa, precum și concesiile făcute de europeni pentru legile privind criticile – considerate blasfemii – la adresa lumii islamice, toate acestea au pus Europa pe calea ireversibilă spre islamizare. La rândul său, islamizarea va aduce “dhimmitudinea” pentru creștini. Dhimmitudinea este un neologism care combină atât limba arabă, cât și cuvintele din limba franceză și popularizat ca termen polemic de către scriitorul britanic Bat Ye’or, originar din Egipt, în anii ’80 -’90.  A fost format din cuvântul “dhimmi” sinonim termenii arabi “sclavie” sau “servitute”. Bat Ye’sor îl definește ca fiind un statut permanent de supunere în care evreii și creștinii au fost ținuți sub stăpânire islamică încă din secolul al VIII-lea și care îi obliga să accepte discriminări sau „să se confrunte cu convertirea forțată, sclavie sau moarte”. Termenul a fost acreditat în 1982 de președintele Libanului, Bachir Gemayel, cu referire la încercările percepute de conducerea musulmană a țării de a subordona marea minoritate creștină libaneză. Pe măsură ce influența islamică crește, creștinii vor fi supuși unor restricții din ce în ce mai mari privind practicarea credinței lor, poate chiar până la punctul declan]rii unei campanii masive de persecuții anti-creștine pe teritoriile europene. Este foarte posibil ca religia creștină în Europa să fie complt exterminată.

Este oare Francisc doar naiv în viziunea sa despre Islam?

Papa a făcut mult pentru promovarea cauzei Islamului – atât de mult, încât el a fost lăudat de liderii islamici pentru apărarea credinței lor. Totuși, întrebările care apar sunt următoarele: este Francisc conștient de posibilitatea ca islamul să devină religia dominantă în Europa? Este conștient Suveranul Pontif că acest lucru poate însemna sfârșitul creștinismului european? Și dacă este conștient, oare îi pasă? Multă vreme, am crezut că Francis este pur și simplu naiv în ceea ce privește Islamul. Am crezut o vreme că declarațiile sale despre islam – declarații care ignorau realitățile -, precum și optimismul său orb despre migrația musulmană în masă erau poate rezultatul fie al unei ignoranțe, fie al sfaturilor proaste din partea unor „experți” de la Vatica, fie o combinații a ambelor variante.

Papa Francisc îl îmbrățișează pe Marele Imam Ahmed al-Tayeb în timpul unei întâlniri la Cairo, Egipt, pe 28 aprilie 2017.

Acum, însă, am serioase îndoieli că lucrurile ar sta în acest fel. Motivul care a alimentat aceste suspiciuni ale mele l-a constituit abordarea lui Francis cu privire la actuala criză a abuzurilor sexual. Inițial, am presupus că era naiv și în această privință.Poate că nu și-a dat seama, mi-am zis, de amploarea problemei sau de mușamalizarea ei, sau poate că nu era conștient de numeroasele rețele gay din seminarii, în dieceze, și chiar în Vatican. Dar, în lumina dezvăluirilor recente, nu mai pare posibil să-i ofer credit. În mai multe cazuri, el nu numai că a cunoscut foarte bine crimele și acuzațiile, dar a luat măsuri pentru protejarea și / sau promovarea celor implicați. Francisc pare hotărât să impulsioneze o revoluție în doctrină și morală – ceea ce el numește „o schimbare radicală de paradigmă” – și nu pare să conteze pentru Francisc că bărbații pe care el i-a ales să-l ajute să își atingă obiectivele sunt de fapt cei mai implicați în aceste scandalurile.

__________________________________

Islamizarea va aduce “dhimmitudinea” pentru creștini. “Dhimmitude” este un neologism care combină atât limba arabă, cât și cuvintele din limba franceză și a fost popularizat ca termen polemic de către scriitorul britanic Bat Ye’or, originar din Egipt, în anii ’80 -’90.  A fost format din cuvântul “dhimmi” sinonim termenii arabi “sclavie” sau “servitute”. Bat Ye’sor îl definește ca fiind un statut permanent de supunere în care evreii și creștinii au fost ținuți sub stăpânire islamică încă din secolul al VIII-lea și care îi obliga să accepte discriminări sau „să se confrunte cu convertirea forțată, sclavie sau moarte”. Termenul a fost acreditat în 1982 de președintele Libanului, Bachir Gemayel, cu referire la încercările percepute de conducerea musulmană a țării de a subordona  populația creștină a țării.

___________________________________

După toate relatările, Papa Francisc este un papă practic și lucid care știe exact ce vrea, care își calculează cu atenție mișcările și nu lasă prea multe la voia întâmplării. Atunci de ce ar trebui să presupunem că Francis este complet naiv cu privire la dimensiunea uriașă a amenințării venite din partea Islamului militant și a imigrației islamice? Este greu de imaginat că Papa nu ar fi pe deplin conștient de persecuția pe scară largă a creștinilor din țările musulmane. Și este la fel de dificil să crezi că actualul Suveran Pontif ignoră valul de crime comise de islamici – incidența crescândă a violulurilor, a revoltelor și atacurilor teroriste din Europa. Chiar crede că astfel de lucruri nu au nicio legătură cu Islamul? Cu excepția cazului în care cineva presupune că Francis nu cunoaște istoria și nu ține cont de evenimentele actuale, ar trebuie să ne imaginăm și posibilitatea că Papa vrea „să aducă haosul” în Europa. Dar de ce? De ce să riști declinul Bisericii Universale care ar urma cu siguranță după islamizarea Europei? Oare lui Francisc nu-i pasă de Biserică? Din ce în ce mai mult, se pare că nu. Asta înseamnă că el nu prea mai poate să tragă mari foloase din „vechea” Biserică Catolică – cea care a fost transmisă de apostoli – și care acum a devenit prea îngustă și prea legată de tradiție pentru a se potrivi gusturilor sale liberale.

O Biserică Catolică fluidă a viitorului

De ceea ce îi pasă lui Francisc este noua Biserică a viitorului – o Biserică de deschidere, incluziune și fluiditate. Condusă doar de Duh și golită de dogme prea supărătoare, această Biserică eliberată va fi capabilă să se adapteze nevoilor în schimbare ale vremurilor. Dacă cineva citește între rânduri, acesta este ceea ce Francis și cei din jurul său par să-și dorească. Într-adevăr, nu trebuie să vă deranjați să citiți printre linii. Preluând cuvintele părintelui Thomas Rosica, consilier media la Vatican: „Papa Francisc rupe tradițiile catolice ori de câte ori dorește, deoarece este lipsit de atașamente dezordonate.” Mai mult: “Biserica noastră a intrat într-adevăr într-o nouă fază. Odată cu apariția acestui prim papă iezuit, Biserica este guvernată în mod deschis de libertatea individului, mai degrabă decât de autoritatea Scripturii singură sau a tradiției. ” Dar asemenea poziții vin chiar de la Papa Francisc însuși, care a vorbit la o conferință despre închiderea sau demolarea unor bisericii: “Faptul că multe biserici, care până acum câțiva ani erau active, și care acum nu mai sunt necesare, din cauza lipsei de credincioși și a clerului, ar trebui să fie primit în Biserică nu cu anxietate, ci ca un semn al vremurilor care ne invită la reflecție și ne cere să ne adaptăm“. Traducere: Francisc nu este preocupat în special de închiderea bisericii. Poate chiar se gândește la o asemenea realitate ca la o binecuvântare, adică la un sfârșit necesar pentru vechea ordine a lucrurilor care va clarifica calea pentru construcția noii ordini.

 

Urmele devastării unei biserici catolice chaldeene din Irak de către organizația teroristă Statul Islamic

Care este această nouă comandă? În multe privințe, seamănă cu noua ordine mondială prevăzută de politicieni și academicieni de stânga. La fel ca ei, Francis are o percepție foarte slabă despre importanța frontierelor naționale și a suveranității naționale și, la fel ca ei, are o credință aproape de nezdruncinat în beneficiile pe care le aduc instituțiile internaționale. Unii au chiar impresia că Francis ar fi destul de mulțumit să lase ONU să conducă lumea, în ciuda faptului că ONU este condus din ce în ce mai mult de indivizi cu viziuni de stânga și de pro-islamiști.

De exemplu, Francis a lăudat Pactul global pentru migrație al ONU, deoarece consideră că imigrația ar trebui guvernată la nivel global, mai degrabă decât de către națiuni individuale. Cum se raportează asta la creștinism și islam? La fel cum Francisc pare să favorizeze o guvernare unică la nivel mondial, el pare să fie atras și de viziunea unei religii cu o singură lume. El nu a spus-o în atâtea cuvinte, dar a oferit mai multe indicații că are în vedere o eventuală fuziune a religiilor.

Dar, aceasta nu ar mai fi Biserica cu „o singură turmă, un singur păstor” despre care a vorbit Hristos, ci ceva ceva cu totul diferit. Un mod de a realiza această unitate în diversitate este prin relativizarea și slăbirea doctrinei. Diferențele doctrinare sunt, până la urmă, principala linie de divizare între diferite credințe. Astfel, deși în mod declarativ Papa a subliniat importanța doctrinei – afirmații pe care el le-a făcut destul de constant pe parcursul papalității sale – este probabil ca Francisc să spere să faciliteze calea către armonia inter-religioasă. La fel cum Francisc dezaprobă granițele dintre națiuni, este foarte probabil să privească granițele dintre religii ca fiind artificiale și inutile.

Atitudinea indiferentă  a Papei

Desigur, este speculație, dar nu este o chiar pură speculație. După cum subliniază George Neumayr în cartea sa “The Political Pope”, Francis prezintă frecvent semne de indiferență – adică are credința că toate religiile au o valoare egală. De exemplu, când a vorbit despre uciderea părintelui Jacques Hamel de către doi jihadiști, el a adus din condei o echivalență morală între islam și creștinism, spunând „Dacă vorbesc de violență islamică, trebuie să vorbesc și despre violență catolică”. Alte semne ale indiferentismului său nu sunt greu de găsit. În 2014, Papa a spus unui grup de protestanți: „Nu mă interesează să convertesc evanghelicii în catolicism. Vreau ca oamenii să-l găsească pe Isus în propria lor comunitate. ”Cu o altă ocazie, el a criticat ordonarea de către Papa Benedict XVI pentru preoții anglicani interesați să devină catolici, spunând că aceștia ar fi trebui să rămână preoți anglicani. Cu alte ocazii, Francisc și-a exprimat admirația pentru Martin Luther și pentru Reforma protestantă.

Papa legitimează la nivel internațional unul dinre dictatorii islamiști care persecută creștini în Turcia.

În mod ironic, mai multe exemple ale indiferentismului său pot fi găsite în exortația Evangelii Gaudium, document care se dorea în mod evident un îndemn la evanghelizare. Deși exortația sa îndeamnă la răspândirea bucuria Evangheliei, documentul papal oferă o serie de motive de îngrijorare. Motivul principal de îngrijorare este afirmația potrivit căreia împărtășim deja atât de multe valori etice și spirituale cu alte credințe încât nu are rost să mai convertim non-catolici. Astfel, Evangelii Gaudium lasă impresia că evreii nu ar trebui evanghelizați (impresie care a fost ulterior confirmată explicit de Vatican). Mai mult, Francisc pare să îi scutească pe musulmani de orice nevoie de a se converti. Așa cum am scris anterior, după ce cineva citește evaluarea pozitivă a Islamului din Evangelii Gaudium, ar putea trage ușor concluziona că o eventuală convertire a musulmanilor nu mai este o chestiune urgentă. Și, într-adevăr, nu există nicio sugestie în document din care să se înțeleagă că muslamanii ar trebui să fie evanghelizați. Cel mult, potrivit concepției Papei Francisc creștinii ar trebui să dialogheze cu musulmanii despre „credințele lor comune”. În loc să-i convertească pe alții, Francis pare mai degrabă interesat să învețe de la ei. În Evangelii Gaudium, dar și în alte numeroase discuții, Papei îi place să extragă frecvent „bogăția” și „înțelepciunea” altor culturi. În timp ce Hristos le-a poruncit apostolilor să „Duceți-vă și faceți discipoli ai tuturor neamurilor…”, mesajul lui Francisc este mai mult pe linia: „Mergeți deci și învățați înțelepciunea altor culturi.” Atitudinea lui Francisc față de evanghelizare poate fi rezumată de propria lui afirmație făcută jurnalistului ateu Eugenio Scalfari: „Prozelitismul este o prostie solemnă”.

Dacă acesta este cazul, atunci Papa Francisc nu are nicio dorință de a-i converti pe musulmani care vin în valuri în Europa. La urma urmei, cum o spune și în Evanghelicii Gaudium, musulmanii îl pot „găsi pe Isus în comunitatea lor”. Desigur, nu este același Iisus, dar poate că asemănarea este suficient de aproape pentru cineva cu un interes scăzut pentru diferențele doctrinare. Ce anume are în minte Papa Francisc încurajând migrația în masă în Europa? O posibilitate, așa cum am sugerat mai devreme, este că el are în vedere un fel de fuziune multiculturală a religiilor. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi necesar ca credințele respective să-și dilueze pozițiile doctrinare. Papa Francisc pare destul de dispus să facă acest lucru din partea catolică. El a făcut deja concesii substanțiale guvernului comunist chinez cu privire la numirea episcopilor. El pare dispus să modifice învățăturile Bisericii pentru a construi punți de legătură cu „comunitatea” LGBT și alți revoluționari sexuali. Și, în general, preferă să fie ghidat de îndemnul Duhului decât de învățăturile Bisericii. Mai mult, el pare mai preocupat de obiectivele politice și umanitare, decât de problema mântuirii.

După cum a menționat și George Neumayr în cartea sa “The Political Pope”, atunci când i-a fost acordat Premiul Charlemagne, Francisc „a folosit discursul său de acceptare nu pentru a solicita restaurarea creștinismului n Europa, ci pentru răspândirea unui„ nou umanism european ”. Și, în viziunea sa, Francisc consideră că principalul obstacol în atingerea acestor obiective umanitare îl reprezintă creștinii fundamentaliști, cei care refuză să se integreze cu migranții musulmani și care, în general, nu prea reușesc să se adapteze vremurilor în schimbare. Dar ce facem însă cu musulmanii fundamentaliști? O religie mondială armonioasă dedicată scopurilor umanitare ar necesita nu numai o scădere a creștinismului, ci și o moderare considerabilă a islamului. Atât din punct de vedere al procentelor, cât și al numărului absolut, în lume există mult mai mulți musulmani fundamentaliști decât creștini fundamentaliști. Francisc a recunoscut existența musulmanilor fundamentaliști, dar susține că ei nu reprezintă islamul „autentic” și pare să creadă, contrar multor date factuale, că aceștia sunt doar o minoritate. „Toate religiile au aceste mici grupuri”, a spus Papa.

O profeție auto-împlinită?

Indiferent dacă crede sau nu că fundamentaliștii sunt o minoritate mică, Papa pare să aibă o strategie pentru facilitarea apariției unui islam mai moderat. Această strategie constă în a pretinde că Islamul este deja – și a fost întotdeauna – o credință moderată și pașnică. În special, așa cum a afirmat-o în Evangelii Gaudium, Francisc consideră că „Islamul autentic și lectura corectă a Coranului sunt opuse oricărei forme de violență”. Strategia pe care o folosește Francisc este menționată de sociologi ca o profeție care se auto-împlinește. Ideea este că, dacă exprimați așteptări mari față de ceilalți, ei vor strădui să se ridice la nivelul așteptărilor și, astfel, se ve împlini „profeția”. Profeția este, la început, o falsă definire a situației. Dar definiția sau presupunerea falsă pot induce un comportament nou care face ca concepția falsă originală să devină realitate.

Uneori profețiile care se împlinesc de la sine funcționează, alteori nu. Depinde mult de conștientizarea subiectului. Copiii mici sunt mai susceptibili la o astfel de influență, în timp ce adulții care înțeleg ceea ce se încearcă sunt mai puțin. Îmi amintesc că am citit un articol pe un site radical islamic care îl acuza pe Papa Francisc că s-ar fi folosit doar o astfel de strategie ca să îi manipuleze pe coreligionarii musulmani. Nu-mi amintesc dacă autorul a folosit termenul „profeție care se împlinește de la sine”, dar s-a plâns că Papa picta în mod deliberat o imagine falsă, dar plăcută, a islamului pentru a-i câștiga pe musulmanii moderați de partea sa. În orice caz, strategia de profeție care se împlinește de la sine pare un tăiș extrem de ascuțit pe care ne jucăm cu viitorul lumii. De zeci de ani, liderii mondiali ne asigură că Islamul înseamnă pace, că violența nu are nicio legătură cu Islamul și că marea majoritate a musulmanilor este moderată. Cu toate acestea, cele mai multe dovezi sugerează că „profeția” occidentală despre natura pacifică a Islamului nu funcționează. Cu unele excepții notabile, moderatii au pierdut teren, în timp ce fundamentaliștii sunt în ascensiune.

Bărbații în salopete portocalii sunt creștini egipteni ținuți captivi de organizația teroristă Statul Islamic, Ei sunt duși de jihadiști spre locul execuției lor, de-a lungul unei plaje despre care se spune că se află în apropiere de Tripoli (foto Reuters TV 2015)

Așa cum nu are nicio grijă în legătură cu valul de închideri de bisericii, tot așa Francisc pare să nu fie mișact de nicio neliniște față de islamizarea Europei. Într-adevăr, după cum demonstrează încurajarea migrației în masă, el pare să nu aibă nicio obiecție față de islamizare. Fie pentru că el crede cu adevărat în falsa narațiune că Islamul este o religie a păcii, fie pentru că consideră că strategia profeției care se împlinește de la sine chiar va crea un Islam mai moderat, Francisc pare să fie împăcat cu faptul că Islamul se răspândește rapid. Orice ar avea în minte, se pare că Papa Francisc pariază împotriva evidențelor. Indiferent dacă Francis a fost dezinformat în legătură cu islamul sau dacă a adoptat conștient o strategie a dezinformării, el iși joacă ca la ruletă nu numai propria sa viață, ci viețile a sute de milioane de credincioși. Când religia fierbinte a lui Muhammad întâlnește religia indiferentismului papal, care credeți că va ieși învingătoare?

Sursa: 

Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *