- Teologie

Monseniorul Michel Schooyans: Mulți dintre contemporanii noștri cred că Dumnezeu ar fi un obstacol în calea libertății omului.

Monseniorul Michel Schooyans (n. 1930) a fost hirotonit preot în 1955. A terminat un doctorat în filozofie în 1958. În același an a fost  trimis în Brazilia de către Collège de Louvain pour l’Amérique Latine, o instituție belgiană creată la îndemnul Sfântului Scaun pentru a antrena preoții misionari belgieni care urmau să fie trimiși în America Latină pentru a combate influențele marxiste din ” teologia eliberării” și prozelitismul protestant din regiune. Din 1964 a fost profesor la Universitatea Catolică din Louvain. A predat filozofie politică, ideologii contemporane, morală socială și probleme demografice. Într-un text din 1998, care marca jumătate de secol de la aniversare adoptării Declarației Universale a Drepturilor Omului la ONU, Schooyans a scris că „de fiecare dată când se dau norme cu caracter universal în numele acestei “noi concepții despre drepturile omului”, (dreptul la homosexualitate, dreptul la avort, dreptul la eutanasie, etc), se face un pas înainte spre sacralizarea civilă a violenței .” În timpul unei controverse din 2010 din Brazilia, despre un caz de avort în care era implicată o tânără braziliană, monseniorul Schooyens a jucat un rol activ în lobby-ul radical pro-viață al Vaticanului. El a cerut demisia lui arhiepiscopului brazilian Rino Fisichella din poziția de președinte al Academiei Pontificale pentru Viață. Schooyans a spus că arhiepiscopul Fisichella a căzut prea repede în capcana unei false compasiuni față de medicii brazilieni care creaseră o adevărată rețea industrială a avorturilor, atunci când a criticat decizia episcopilor brazilieni de a-i excomunica public pe medicii implicați. A scris aproximativ douăzeci de cărți. Monseniorul Michel Schooyans este adesea invitat la diferite universități din Statele Unite să susțină conferințe. Monseniorul este membru al Academiei Pontificală de Științe Sociale a Sfântului Scaun, al Institutului Regal de Relații Internaționale din Bruxelles, al Institutului de Demografie Politică din Paris și al Institutului de Cercetare a Populației din Washington. În cartea sa „Fața ascunsă a ONU “, Michel Schooyans critică Națiunile Unite, pe care le acuză de pozitivism legal, globalism și interpretare relativistă a drepturilor omului. Potrivit lui, ONU a tratat de multe ori de o manieră părtinitoare Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, adoptând interpretări recente prin care a contestat suveranitatea statelor și a vizat crearea unui stat mondial susținut de o ordine juridică relativistă.

_________________________________

Ați denunțat noul concept al drepturilor omului susținut de Organizația Națiunilor Unite:  despre ce este vorba?

Monseniorul Michel SchooyansAm intrat într-o nouă revoluție culturală. Organizația Națiunilor Unite pune în aplicare o nouă concepție a dreptului. Adevărurile fondatoare ale Organizației Națiunilor Unite cu privire la centralitatea omului în lume, prezentate în Declarația din 1948, sunt treptat dezactivate. Conform noii concepții despre drept a ONU, niciun adevăr despre om nu este obligatoriu pentru toți oamenii. Drepturile omului nu mai sunt recunoscute ca adevăruri pe care le toți trebuie să le respectăm; acestea sunt acum supuse procedurilor și deciziilor consensuale. Negociem și, la sfârșitul unei proceduri pragmatice, decidem, de exemplu, că respectarea vieții este necesară în astfel de cazuri, dar nu în altele, că eutanasia trebuie legalizată peste tot în lume, că uniunile de același sex au aceleași drepturi ca și familia monogamă și heterosexuală, etc.

Astfel se nasc așa-numitele „noi drepturi ale omului”, renegociabile întotdeauna în funcție de interesele în schimbare ale celor care își pot impune voința. Să aclimatizezi aceste „noi drepturi “, și, mai ales, concepția legii care le stă la bază, trebuie privilegiate două axe de acțiune. În primul rând, trebuie să fie slăbite națiunile suverane, deoarece acestea sunt în mod normal în prima linie când vine vorba de protejarea drepturilor inalienabile ale propriilor lor cetățeni. Apoi, în adunările internaționale, trebuie să fie obținut un consens cât mai larg. Odată dobândit, consensul poate fi invocat pentru a adopta convenții, pacte sau protocoale internaționale, care devin legi imperative în statele care le-au ratificat. Astfel, se constituie treptat un drept internațional pur pozitivist și piramidal, inspirat de teoriile lui Kelsen. Pentru acest drept și numai pentru el, va fi necesară validarea drepturilor naționale specifice.

Ce să le răspundem celor care încă mai cred în mitul suprapopulării, devenit un pretext extrem de facil pentru justificarea și legitimarea avortului?

Monseniorul Michel SchooyansCeea ce este prea des trecut cu vederea este faptul că principala cauză a creșterii populației este creșterea speranței de viață. Peste tot în lume, bărbații și femeile trăiesc mai mult astăzi decât acum 50 sau 100 de ani. Bărbații care astăzi trăiesc până la 80 de ani ocupă pământul de două ori mai mult timp decât cei care odată ar fi putut spera să trăiască 40 de ani. Pe de altă parte, în pofida a ceea ce se dorește să fie ascuns sub preș, realitatea este că acum există o tendință în scădere a fertilității în întreaga lume. Deja în 1997, divizia Națiunilor Unite pentru populație a recunoscut acest lucru. Într-o treime bună din cele 200 de țări ale lumii, rata fertilității este sub 2,1 copii pe femeie. Pentru ca o populație să fie reînnoită, fiecare femeie ar trebui să aibă cel puțin 2 copii. În cele din urmă, această situație este cea care pune în pericol viitorul umanității.

Ce părere aveți despre noțiunea de dezvoltare durabilă existentă în discursurile ecologiste?

Monseniorul Michel SchooyansÎn prezent, noțiunea de dezvoltare durabilă este invocată în numele așa-zisei „suprapopulări a planetei”, pretextându-se că planeta este deja supraaglomerată. Logica acestei concepții este următoarea: pentru a respecta mediul înconjurător, trebuie definite anumite cote de oameni cărora să li se permite să existe pe pământ. Potrivit acestei concepții, este imposibil să depășim un anumit număr de locuitori pe pământ, deoarece acesta nu ar fi în măsură să suporte o populație mondială care a ajuns la saturație. Dar această viziune malthusiană nu are temei științific. Nimeni nu este în măsură să stabilească limite creativității umane.

«În Occident nu mai există loc pentru o instanță superioară, transcendentă, de origine divină, care să poată fi invocată, atunci când vrei să contești vreo lege umană. Relația devine astfel aleatorie între codul de legi pozitive și nevoia profund umană de justiție».

Oamenii au în general o nesfârșită capacitate de invenție, una foarte palpabilă și în domeniul alimentar. În ceea ce privește energia, se spune că petrolul se va epuiza; acest lucru este probabil. Dar când? Realitatea este că oamenii nu au cunoscut dintotdeauna petrolul, nici nu au trăit dependenți de el dintotdeauna, și că, în al doilea rând, omul a dovedit că este capabil să descopere și să exploateze noi surse de energie. Pe scurt, evoluția a doi indicatori demografici majori, fertilitatea și speranța de viață, confirmă faptul că nu există un așa zis “pericolul de explozie demografică“. Pe de altă parte, ceea ce strârnește mari îngrijorări în societățile noastre europene este creșterea proporției de oameni în vârstă în raport cu cei tinerii.

În cele din urmă, rezumând toate aceste probleme, marea problemă a Occidentului nu este pur și simplu respingerea lui Dumnezeu?

Monseniorul Michel SchooyansIndiferența față de Adevărul divin este una dintre caracteristicile societăților occidentale. Relativismul lui „toate adevărurile sunt egale” și „pluralismul” doctrinar care decurge din el merg mână în mână cu agnosticismul. Această indiferență este astăzi principala slăbiciune a societăților noastre. Pentru a compensa această slăbiciune, recurgem la un expedient: regula majorității. Ceea ce ar trebui să fie doar o simplă regulă de funcționare a democrației (exprimarea voinței majorității) s-a transformat în sistem ultim de referință pentru crearea de norme juridice. Căutăm răspuns la toate prin simplul recurs la voința majorității. Într-un anume sens, acesta pare să fie triumful postum al lui Rousseau și instaurarea imperiului voinței generale. Aceastei majorități i se atribuie capacitatea de a da legilor umane un aer de „sfințenie” civilă, în virtutea căreia, dacă cineva vrea să fie declarat bun cetățean, trebuie să respecte necondiționat aceste legi, altfel poate fi acuzat de lipsă de sociabilitate și poate fi condamnat ca atare. În Occident nu mai există loc pentru o instanță superioară, transcendentă, de origine divină, care să poată fi invocată, atunci când vrei să contești vreo lege umană. Relația devine astfel aleatorie între codurile de legile pozitive și nevoia profund umană de justiție.

«Cultura morții a început atunci când oamenii au decretat moartea Tatălui. Acest lucru ne ajută să înțelegem că această cultură a morții este o revoltă nu numai împotriva lui Dumnezeu, dar și împotriva omului care este creat după chipul și asemănarea cu Dumnezeu»

 

Este această respingere a lui Dumnezeu inerentă modernității?

Monseniorul Michel SchooyansMulți dintre contemporanii noștri cred că Dumnezeu este un obstacol în calea fericirii lor. Ei cred că Dumnezeu ar fi un obstacol în calea libertății omului. Acești oameni refuză ideea de dependență; ei resping a priori ideea creației. Potrivit logicii lor strâmbe, a fi creat de un Creator înseamnă să trăiești în stare de dependență față de EL. Or, din perspectiva lor, a trăi o asemenea stare de dependență înseamnă să fii un sclav. Prin urmare, Sclavul trebuie să-și omoare Stăpânul. Privind din această perspectivă, este totalmente lipsit de sens să mai citești în creație prima revelație divină. La fel de lipsit de sens pare azi să mai vezi în ființa umană chipul lui Dumnezeu. Singura lege care trebuie respectată este aceea a naturii, înțeleasă în sensul ei pur material. Numai că această natură este una violentă: ea selectează, eliminând pe cei mai puțin favorizați sau pe cei mai puțin adaptați. În fața acestei naturi, pe care unii o venerează prin adoptarea Cartei Pământului și pe care alții o sărbătoresc sub numele de Gaia, oamenii trebuie să se închine și să i se supune de acum încolo, pentru că oamenii sunt, nu-i așa, produsul unei evoluții pur materiale și se vor întoarce în pământ într-o moarte veșnică. Cultura morții a început atunci când oamenii au decretat moartea Tatălui. Acest lucru ne ajută să înțelegem că această cultură a morții este o revoltă nu numai împotriva lui Dumnezeu, dar și împotriva omului care este creat după chipul și asemănarea cu Dumnezeu.


Cum poate o democrație pluralistă și laică să-L „integreze” pe Dumnezeu?

Monseniorul Michel SchooyansSă începem să eliminăm confuzia, menținută în mod inteligent, între “secularism” și “laicitate“. Secularismul este în primul rând o doctrină în întregime raționalistă care vizează distrugerea tuturor credințelor religioase. Este, de asemenea, un set de mișcări care lucrează la generalizarea acestui raționalism și impunerea lui ca unic sistem de referință pentru explicarea lumii. Când vobim de laicitate, ne referim la distincția dintre cele două sfere: cea politică și cea religioasă. În societățile noastre occidentale, de mult timp puterea politică nu mai impietează asupra puterii religioase, și nici invers. Pe fundalul acestei diferențe dintre secularism și laicitate se joacă soarta democrațiilor noastre. Marile declarații ale drepturilor omului au fost proclamate de către puterea politică. Aceste documente, dintre care multe îl invocă pe Dumnezeu ca autoritate supremă, sunt cele care întemeiază democrația modernă, sistem de guvernare care este definit în esență de recunoașterea de către întreg corpul societății a dreptului fiecărui om de a trăi în demnitate. Dar această concepție despre democrație are de fapt la bază adevărul creștinismului: toate ființele umane sunt copiii aceluiași Tată și, prin urmare, sunt toate ființele umane egale în demnitate. Pe această bază, se poate deschide un dialog constructiv între diferitele religii monoteiste și unii atei pentru a combate barbaria. Când recunoașterea acestei demnități umane de origine divină este călcată în picioare, riscăm să ne întoarcem la privilegiile, nedreptățile și cruzimile din epoca fierului.

 

Monseniorul Michel Schooyans în biroul său de părinte profesor al Facultății de Teologie din cadrul Universității Catolice din Louvain.

_____________________________________________________

Sursa: , N° 225 aprilie, 2011
Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *