- Fără Categorie, Istorie

La Catedrala Încoronării, o placă de marmură dezonorează istoria și martirii.

Autor: Adrian Conta

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, oficialități și zeci sau poate sute de mii de oameni au vizitat Catedrala Încoronării (cunoscută și drept Catedrala Reîntregirii Neamului) de la Alba Iulia. Oare câți au observat placa de marmură aflată în stânga ușii de la intrare? Chiar sub mozaicul care îl reprezintă pe Sfântul Petru tronează o placă comemorativă cu următorul text: „Aici după 250 de ani s-au regăsit în aceeași lege în biserica străbună frații despărțiți prin silnicie și viclene promisiuni. 21 octombrie 1948.” Dintre cei care au observat-o, oare câți au înțeles despre ce e vorba? Fiindcă oricine cunoaște cu adevărat istoria ar trebui să fie revoltat. În 21 octombrie 1948, regimul comunist a anunțat că procesul de „reunificare” a Bisericii Greco-Catolice cu Biserica Ortodoxă s-a încheiat. Cei „250 de ani” se referă la durata existenței Bisericii Române Unite până în acel moment. În fapt, în 1948 nu a fost vorba de o unificare veritabilă, ci de un abuz din partea autorităților comuniste, săvârșit la ordinul lui Stalin, țara aflându-se în acel moment sub ocupația tancurilor sovietice. Falsa reunificare despre in 1948 este o insultă la adresa tuturor catolicilor care au contribuit la crearea și dezvoltarea României Mari. Unirea de la 1 decembrie 1918 nu ar fi fost posibilă fără eforturile greco-catolicilor din secolele anterioare. Astfel, nu poți celebra 1 decembrie alături de 21 octombrie.

Planul lui Stalin

Desființarea Bisericii Unite Române s-a făcut după un plan sovietic bine pus la punct și implementat cu 2 ani mai devreme în Ucraina. Cercetătorul Olivier Gillet scrie: „După cel de-al doilea război mondial și după încorporarea în URSS a teritoriilor care îi aparțineau Poloniei în perioada interbelică, regimul comunist sovietic a convocat un sinod la Liov, în 1946, pentru a «lămuri» problema «uniată».” „Sinodul —  care nu mai este recunoscut astăzi din pricina circumstanțelor litigioase ale epocii stalinite în care a fost convocat — a anulat unirea de la Brest-Litovsk din 1596, adică uniatismul ucrainean occidental și bielorus.
Situația din România
Alexandru Rațiu, preot greco-catolic și deținut politic descrie, în cartea „Biserica furată”, etapele premergătoare zilei de 21 octombrie: „În februarie 1948, Dej a arătat că noua constituție a României nu le va mai permite cetățenilor de religie catolică să se supună unui conducător străin, nu le va mai permite românilor să fie tentați de capitalismul american, la picioarele căruia Vaticanul dorește să-și conducă toți credincioșii.” „La Blaj, în 15 mai 1948, episcopul ortodox Bălan, împuternicit de regim să transmită mesajul, a afirmat că România dobândise unitatea națională, dar eșuase în ceea ce privea unitatea religioasă. (…) El îi îndemna pe toți greco-catolicii să se scuture de dominația Romei și să se întoarcă acasă.” „În luna septembrie 1948, toți episcopii catolici au avut domiciliu forțat, pentru ca să nu poată împiedica «reîntoarcerea spontană» spre biserica ortodoxă.”
Agenții Securității au inițiat și condus o campanie de intimidare, pentru a-i sili pe preoți și pe credincioși să semneze o petiție prin care erau delegați 36 de preoți la un congres al Bisericii Unite, la Cluj. „Această întrunire a avut loc în 1 octombrie 1948; un conciliu marionetă, cum a fost calificat ulterior. Cei 36 de preoți și-au declarat reintrarea în sânul bisericii ortodoxe, afirmând că sunt împuterniciții a 2.000.000 de credincioși și 1.800 de preoți catolici. În 3 octombrie, patriarhul Iustinian, care plănuise întreaga acțiune i-a primit oficial pe acei preoți în biserica ortodoxă și a anunțat o mare serbare la Alba Iulia, pentru că un asemenea eveniment era motiv de bucurie: scăpaseră din «captivitatea» Romei.” „În data de 21 octombrie 1948 comuniștii au anunțat că procesul de unificare era încheiat și că acesta era pretextul unei sărbători la nivel național.” „Credincioșii i-au ascultat pe episcopii și preoții catolici pentru ultima oară. Episcopul Suciu a spus cu solemnitate: «A sunat clopotul de pe urmă pentru biserica greco-catolică românească. Să mergem la cel ce ne-a cumpărat sufletele, dar să nu uităm că nici Hristos, nici biserica nu sunt de vânzare».”
„La sfârșitul lunii octombrie, cei șase episcopi catolici, precum și un mare număr de preoți cu convingeri anticomuniste au fost arestați în secret, încălcând legea românească, fără mandat, fără proces, fără sentință. Pur și simplu au fost luați și duși în direcții necunoscute, iar parohiile și diocezele catolice au fost preluate de ortodocși.” În 1 decembrie 1948 a apărut decretul 358 (publicat în M.O. în ziua următoare), care a scos în ilegalitate Biserica Greco-Catolică. Se declara că, în urma „unificării” ce avusese loc, Biserica Română Unită și-a încetat existența. Proprietățile Bisericii urmau a fi împărțite între Statul Român și Biserica Ortodoxă.

Mai poate crede cineva, în urma aflării acestor fapte, că acea placă de marmură are ce căuta pe Catedrala Încoronării? Întreaga „reunificare” a bisericilor a fost o farsă pusă la cale de către regimul comunist. Pe când amintitea rușinoasă a falsului sinod din Ucraina a fost ștearsă definitiv din memoria colectivă, sinistra instituție- omolog din România acelei epoci beneficiază încă de o “placă comemorativă”, în unul dintre cele mai importante monumente-simbol ale poporului român. Falsa reunificare din 1948 a fost înscenată  ca o miniatură teatrală cinică având încă de la început aroganță de a se prezenta drept “o completare” a Unirii din 1918. Acea placă dezonorează memoria greco-catolicilor care au suferit și au și murit în temnițele comuniste, a greco-catolicilor care au făcut posibilă Unirea din 1918, dar și a sutelor de mii de români, majoritatea ortodocși, care au murit în Primul Război Mondial. Pentru că românii au luptat pentru unirea liberă cu frații de peste munți, nu ca să îi silească să își abandoneze credința. Placa aceea se află acolo probabil chiar din 1948. Speram că poate cineva va avea prezența de spirit s-o dea jos, chiar acum de celebrarea Centenarului. Iată că, din nefericire,  acest lucru nu s-a întâmplat. Ea nu poate rămâne unde este. Locull ei este într-un muzeu al propagandei comuniste, nu în Catedrala Reîntregirii.

Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *