- Fără Categorie

La 1030 de ani după botezul creștin al Rusiei kievene, Vaticanul întoarce spatele catolicilor ucraineni

 

Părintele Raymond J. de Souza a fost hirotonit preot catolic la 20 iulie 2002 de Arhiepiscopia din Kingston, Ontario. În prezent, el slujește ca și preot capelan la Newman House, Universitatea Catolică Queen. Perdă la Facultatea de Educație și la Departamentul de Științe Economice al acesteimuniversități. În 2014 a fost numit președinte al Consiliului consultativ al Oficiului pentru libertatea religioasă din departamentul canadian al afacerilor externe. Din 2011 până în 2014, a fost consultant al comitetului pentru libertatea religioasă a Conferinței Episcopilor Catolici din Statele Unite. Descris de biograful papal George Weigel ca “cel mai bun comentator catolic catolic”, părintele de Souza scrie cu regularitate în publicații catolice de prestigiu. A absolvit Colegiul Pontifical Nord-American de la Roma, Universitatea Pontificală Gregoriană, și Universitatea Pontificală a Sfintei Cruci. Părintele de Souza a fost numit în 2017 Misionar al Milostivirii de către Papa Francisc pe termen nelimitat.

Este Papei Francis, precum Donald Trump, vinovat de o capitulare față de Vladimir Putin? Această întrebare a fost ridicată de unul dintre cei mai respectați comentatori ai Vaticanului, John Allen, întrebare legitimă care a generat importante critici adesea făcute în spatele ușilor închise. John Allen povestește cum, de la primele luni ale pontificatului său, Papa Francis s-a dovedit un aliat al lui Putin în Siria, unde Rusia și-a restabilit prezența în Orientul Mijlociu într-o alianță cu președintele Bashar al-Assad.  Începând cu 2014, Papa Francis a încetat orice critică privind invazia Rusiei în Ucraina și anexarea Crimeei de către trupele rusești, dezamăgindu-i în repetate rândui prin tăcerea sa pe membrii Bisericii Greco-Catolice Ucrainene.

Am menționat aici în luna iunie a acestui an că, într-o întâlnire cu o delegație a Bisericii Ortodoxe Ruse din mai, Papa Francisc părea să susțină partea rusă în toate problemele Ucrainei. Acest lucru a fost observat la Kiev, și reacția nu a întârziat să apară : pe 3 iulie a avut loc o audiență privată acordată de către Sfântul Părinte Arhiepiscopului Major de Kiev și Halici, Sviatoslav Șevciuk, capul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene,  aparent pentru a onora aniversarea a 1030 de ani de la botezul creștin al Rusiei în 988. Întâlnirea din iulie a fost solicitată de Arhiepiscopul Șevciuk.  În lunga declarație făcută de Arhiepiscopul Sviatoslav Șevciuk după întâlnirea de la Vatican au fost respinse în mod sistematic toate punctele făcute de Papa Francisc în întâlnirea sa cu ortodocșii ruși.

Toate aceste evoluții ale diplomației ecleziale sunt de luat în calcul, mai ales  în acest an 2018, an care marchează împlinirea a 30 de ani de la celebrarea unui mileniu de la botezului slavilor estici în anul 988. Odată cu celebrarea  unui ileniu de la acest botez, exact în anul 1988, încă în plin război rece, Uniunea Sovietică condusă pe vremeaa aceea de Mihail Gorbaciov era pregătită să recunoască botezul Regatului Rusiei kievene, din care au rezultat mai tâziu Rusia, Belarus și Ucraina.

În 1988, Belarus și Ucraina  erau încă parte a Uniunii Sovietice, iar Biserica Ortodoxă Rusă și-a revendicat ea, cu de la sine putere, sprijinită de aparatul politic comunist și de KGB, moștenirea exclusivă a botezului creștin al slavilor estici din anul 988. Într-adevăr, în concepția ortodocșilor ruși, Biserica Greco-Catolică Ucraineană nici nu ar fi trebuit să existe, iar Uniunea Sovietică ar fi avut tot dreptul din lume să o distrugă.

Vladimir cel Mare, cel care i-a creștinat pe slavii din sud în ritul bizantin și în deplină comuniune cu Biserica Romei,

Totuși, în acea perioadă a războiului rece, Papa Ioan Paul al II-lea Paul a insistat ca greco-catolicii Ucrainei – încă persecutați de sovietici și activând în ilegalitate – să participă la sărbătorile unui mileniu de la creștinare, ca moștenitori ai botezului Rusiei Kievene. El a publicat două scrisori apostolice în acest sens în primăvara anului 1988 și a celebrat liturghia festivă cu ierarhii ai Bisericii Greco-Catolice Ucrainene la Roma, în iulie 1988.

Ioan Paul a argumentat în 1988 că monopolul celebrării mileniului de la creștinarea regatului kievean trebuia să aparțină mai mult urainenilor greco-catolici decât Moscovei. Vladimir cel Mare a domnit din Kiev – în acel moment Moscova nici un exista. El a ales să fie botezat în tradiția bizantină a creștinismului – dar în deplină comuniune cu Biserica Romei. Acest episod se întâmpla cu mult înainte de ceea ce urma să devină divizarea produsă de Ortodoxie în Crimeea.

În concepția ortodocșilor ruși, Biserica Greco-Catolică Ucraineană nici nu ar fi trebuit să existe, iar Uniunea Sovietică ar fi avut tot dreptul din lume să o distrugă.

De aceea, când Putin vorbește despre Crimeea, el justifică parțial anexarea ei de către Rusia, aducând aceleași argumente false ale vechiului KGB  potrivit cărora botezul lui Vladimir cel Mare ar fi avut loc în Crimeea, nu la Kiev, și că  acel momento istoric aparține de drept patrimoniului ortodox rusesc, fără nicio legătură cu Roma.

Ioan Paul și catolicii ucrainieni au văzut-o diferit. Botezul Rusiei în anul 988 a fost un botez într-un creștinism bizantin, în deplină comuniune cu Roma, și a avut loc în capitala Ucrainei. Astăzi, care sunt ucrainenii tradiției bizantine care sunt în comuniune deplină cu Roma? Biserica Greco-Catolică Ucraineană.

Papa Ioan Paul al II-lea, în 1988, alărui de credincioși greco-catolici ucraineni.

Darul credinței creștine a fost transferat de la Roma la Kiev ca cea mai mare comoară a noastră“, a spus Arhiepiscopul Șevciuc pe 15 iulie 2018. “Astăzi îi mulțumim lui Dumnezeu că Biserica Greco-Catolică ucraineană a fost privilegiat să fie succesoarea domnitorului Vladimir și a botezului său sfânt “, a adăugat Șevciuc.

În 1988, pe vremea Papei Ioan Paul al II-lea, atât Biserica Greco-Catolică Ucarineană, cât și Vaticanul, se aflau de aceeași parte a baricadei și prezentau satrapilor sovieitici același argument. În 2018, Arhiepiscopul Șevciuc a ajuns să repete acest argument, dar se pare că  independent de viziunea personală a actualului Episcop al Romei, dacă un chiar în contradicție cu aceasta.

Tensiunile politice dintre Rusia și Ucraina și conflictul dintre ortodocșii ucraineni și ortodocșii ruși sunt toate înrădăcinate în istoria anului 988. De-a lungul mileniului, centrul gravitațional al Ortodoxiei și al puterii politice în lumea slavă s-a mutat la est,  de la Kiev la Moscova. Astăzi, conducerea politică, cât și cea religioasă a Rusiei – atât Putin, cât și Biserica Ortodoxă Rusă – susțin că această mutarea pentrecută ulterior în istorie nu trebuie să însemne decât un singur lucru: o Ucraină supusă care să accepte o conducere politică și religioasă de la Moscova. Ucrainenii nu sunt de acord, simțind la unison – atât greco-catolicii ucraineni, cât și ortodocșii ucraineni patrioți – că Ucraina ar trebui să se îndepărteze de dominația Moscovei, restabilind propria pretenție la moștenirea creștinării slavilor din 988, o creștinare făcută în deplină comuniune cu Roma.

La 28 iulie 1988 a fost marcat simbolic un mileniu de la creștinarea slavilor prin botezarea lui Vladimir cel Mare și a slavilor estici. Cu treizeci de ani în urmă, un papă polonez a știut să susțină pretențiile ridicate de catolicii ucraineni, pentru că, în acea perioadă a războiului rece, celebrarea mileniului de creștinism kievean însemna nu doar o celebrare despre un trecut fără legătură cu Moscova, ci și despre un prezent fără Mpscova sovietică. La doar trei ani după celebrarea comună la Roma a Papei Ioan Paul al II-lea și a ierarhilor greco-catolici ucraineni a mileniului de creștinism kievean, Ucraina a devenit oficial republică independentă. Astăzi, Arhiepiscopul Shevchuk înceracă să reamintească Vaticanului despre semnificația acelui eveniment. Dar Sfântul Scaun pare să fi uitat poziția pe care a adoptat-o în 1988.

Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *