- Fără Categorie, Geopolitică

James Jay Carafano: NATO, comunitatea transatlantică și următorii pași-cheie pentru viitor

Autor: James Jay Carafano

James Jay Carafano este un expert important în problemele de securitate și politică externă. Din 2012 până în 2014, a fost membru al Consiliului Consultativ pentru Securitate Internă convocat de secretarul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA. Carafano, veteran de 25 de ani din cadrul Armatei, are masterat și doctorat la Universitatea Georgetown, s-a alăturat Heritage  Foundation în 2003 ca ​​cercetător senior în domeniul securității naționale și al apărării antirachetă. Câteva dintre cărțile publicate de Carafano: 《Waltzing in to the Cold War》 (2002), 《Homeland Security 》(2005),  《Winning the Long War: Lessons from the Cold War for Defeating Terrorism and Preserving Freedom 》(2005)

———————————————————

Nu este nimic în neregulă cu comunitatea transatlantică pe care puțină dragoste sinceră să nu o poată rezolva. Cea mai mare amenințare la adresa viitorului acestei comunități nu va veni din direct partea rușilor, a Orientului Mijlociu, nici chiar din partea Bruxelles-ului birocratic. Sunt capitale precum Berlin sau Paris care au devenit acum o adevărată problemă pentru solidaritatea transatlantică. Cu excepția cazului în care aceste capitale vor încep eventual să manifeste cu adevărat un leadership lucid, ele nu fac deocamdată decât să îi permită lui Vladimir Putin să își pună în aplicare  strategiile care urmăresc desființarea comunității transatlantice, subminând viitoarea coeziune și prosperitate a continentului. Iată un plan pentru anul 2020 prin care s-ar putea remedia această dezordine.

America de una singură nu este o opțiune

Statele Unite sunt o putere globală cu interese și responsabilități globale. Să protejezi azi America înseamnă să ai o perspectivă globală. Cele trei piese importante care leagă America de lume sunt Europa, Orientul Mijlociu și regiunea India-Pacific. Păstrarea stabilității regionale și a libertății rețelelor comune de comunicare (aeriene, maritime, spațiale, cibernetice), cele care leagă America de lume,  reprezintă un interes vital. Cele mai grave amenințări la adresa securității naționale sunt bine cunoscute: Rusia, China, Iran și Coreea de Nord. Aceasta este o listă bipartizană care îi include pe “băieții răi”, o listă susținută atât de republicani, cât și democrați, convenită de ultimele trei administrații – Bush, Obama și Trump. China, Rusia și Iran reprezintă mai mult decât pericole militare, de securitate și diplomatice. Toate aceste stat sunt angajate în promovarea “noului imperialism”, căutând să instaureze un control cinic și rău intenționat asupra altor națiuni. Teheranul face acest lucru prin scoaterea la înaintare a intermediarilor săi (Hezbollah, milițiile Houthis și Shia) pentru a-și crește acțiunile la bursa geopolitică a lumii Beijing-ul și Moscova folosesc practici economice corozive, strategii ample și sofisticate de spionaj și dezinformare, dar și alte măsuri active. În toate aceste cazuri, Statele Unite trebuie să fie prezente și angajate să combată amenințările dăunătoare pentru stabilitatea regională și interesele comune ale Occidentului.

Frontiera libertății

În ceea ce privește interesele vitale ale Statelor Unite, pacea, stabilitatea și prosperitatea în expansiune în Europa sunt la fel de importante și pentru regiuni ca Orientul Mijlociu și zona Indo-Pacific. Cele mai semnificative amenințări externe sunt Rusia și influențele ei destabilizatoare din Orientul Mijlociu (terorism, refugii și conflicte), influențe care se revarsă și asupra Europei. Expansionismul economic tot mai mare al Chinei reprezintă, de asemenea, o preocupare. Toate aceste provocări au fost recunoscute în strategia de securitate națională a administrației americane. O evaluare sinceră, care se concentrează asupra politicilor actuale puse în practică, va trebui să conchidă că administrația americană a urmărit, în mare măsură, să te trateze pe toate. America continuă să sprijine securitatea energetică europeană, să fie lider în impunerea cu rigurozitate de sancțiuni împotriva Rusiei. Washingtonul susține statele amenințate direct de Rusia precum Georgia și Ucraina; totodată americanii continuă să investească în NATO și să susțină extinderea Alianței.

Administrația americană a denunțat, de asemenea, strategiile diversioniste ale rușilor și s-a retras din Tratatul privind forțele nucleare intermediare (INF). Mai mult, Washingtonul și-a sporit angajamentul militar și strategic în zona baltică și în Balcani, unde state membre NATO și-au exprimat îngrijorările față de acțiunile subversive și destabilizatoare ale Moscovei. Donald Trump a abordat și alte pericole. Statele Unite au ajutat la eliminarea Statului Islamic (a cărui ofensivă a determinat valuri de milioane de refugiați să fugă în Europa). Tot Trump a luat măsuri pentru limitarea extinderii influenței iraniene în Orientul Mijlociu. America a fost activă, de asemenea, în alertarea europenilor față de pericolele influenței chineze. De exemplu, Washingtonul și-a exprimat recent îngrijorarea cu privire la continuarea schimbului de informații cu țările care adoptă infrastructura de telecomunicații construită de gigantul Huawei, companie controlată de statul comunist chinez.

Este o premisă falsă aceea că Washingtonul ar trebui să facă gesturi de bunăvoință față de Moscova pentru a începe  o nouă resetare a relațiilor cu Rusia. Ea pornește de la ideea complet greșită că o astfel de resetare ar servi mai bine strategiei de influențare a Rusiei decât actuala politică de sancțiuni și de “deterence”. Vremurile ne obligă să ne ocupăm de un Putin care ne dă bătăi de cap azi, nu de o eventuală Moscovă democratică pe care ne-am dori-o mâine.

Construirea unei Europe mai bune

Urmărind anumite scopuri pragmatice,  abandonarea Europei de către Statele Unite însoțită de politica lui Barak Obama de se orienta asupra pivotului Asia, s-a încheiat. Întrebarea este acum: ce mai  urmează? Problema cea mai persistentă pentru Europa este Putin. El nu pleacă nicăieri. Economia rusă nu dă semne că se va prăbuși în curând. Armata rusă nu se va opri din consolidarea ei. Nu există semne că Moscova își propune să schimbe strategia expansionistă. Dimpotrivă. Ea caută și speculează în mod constant slăbiciuni și oportunități pentru a-și extinde influența și sfera de control, o prioritate majoră fiind apropierea Rusiei de ceea ce ea numește 《străinătatea apropiată》. Odată cu alegerile prezidențiale din SUA care se arată deja la orizont, nu ducem lipsă de tot felul de sfaturi “strategice” care ni se oferă de pe acum despre modul în care ar trebui să ne înțelegem cu Rusia după 2020. Majoritatea acestor “sfaturi strategice” este de-a dreptul anapoda, bazate pe premisa falsă că ceea ce Statele Unite fac acum este greșit, că Washingtonul ar trebui să abordeze ceva diferit în raport cu Moscova, sau, și mai rău, că ar trebui să facă gesturi de bunăvoință pentru a începe  o nouă resetare a relațiilor cu Rusia.

Nu există un răspuns ușor la întrebarea de ce unii lideri europeni sunt dispuși să devină, în numele intereselor lui Putin, în mod voluntar, călăii viitorului Europei. Unii sunt pur și simplu indiferenți față de pericolul fizic pe care Putin îl reprezintă pentru vecinii săi europeni. Unii sunt seduşi de bani, deveniți ținte ale grupurilor de presiune secrete finanțate sau manipulate de ruşi. 

Este o premisă eronată. Ea pornește de la ideea greșită că o astfel de resetare ar servi mai bine strategiei de influențare a Rusiei decât actuala politică de sancțiuni și de “deterence”. Pentru a obține un ipotetic rezultat pozitiv în relațiile cu Rusia, ar însemna să asistăm la apariția unei alte Rusii, diferită de cea de acum, iar acest lucru, ca să fim realiști, nu se va întâmpla prea curând. Vremurile ne obligă să ne ocupăm de un Putin care ne dă bătăi de cap azi, nu de o eventuală Moscovă democratică pe care ne-am dori-o mâine. Nu vom schimba Rusia din interior spre afară, ca să nu mai vorbim de cealaltă versiune-o schimbare din afară către interiorul puterii rusești.

Cea mai mare greșeală în realizarea următorilor pași în strategia care trebuie abordată față de Rusiei este să credem că o asemenea strategie trebuie să se refere doar la Rusia. Adevărat problemă este însă ce facem cu prietenii și aliații noștri. Cele mai mari succese ale lui Putin nu sunt cele referitoare la tentativele sale de a forța frontierele NATO. Coloana vertebrală a NATO rămâne solidă. Influența corozivă a lui Putin. și care este cea mai eficace, se manifestă pe deplin în unele capitale ale Europei, acolo unde președintele rus și serviciile sale secrete pot să semene discordie prin exploatarea virulentă a anti-trumpismului, a populismului european, a imigrației, a stagnării economice și a altor tensiuni în cadrul comunității europene. Atunci când liderii europeni se atacă public unii pe alții, când pun la îndoială în mod sistematic capacitatea politică a lui Trump de a administra afacerile globale, când debitează fantezii despre o autonomie strategică europeană în raport cu Statele Unite, ei înșiși nu fac altceva decât să lucreze pentru interesele lui Putin, mai bine chiar decât ar fi făcut-o el însuși.  Nu există un răspuns ușor la întrebarea de ce unii lideri europeni sunt dispuși să devină, în numele intereselor lui Putin, în mod voluntar, călăii viitorului Europei. Unii sunt pur și simplu indiferenți față de pericolul fizic pe care Putin îl reprezintă pentru vecinii săi europeni. Unii sunt seduşi de bani, deveniți ținte ale grupurilor de presiune secrete finanțate sau manipulate de ruşi Alți lideri se declară speriați de felul direct al lui Trump de a face politică, sau sunt absorbiți de propria lor politică națională. Nu contează. Rezultatul este același: o Europă mai slabă.

Europa nu are capacitatea de a face față amenințărilor externe reale doar prin strategii de securitatea exclusiv europene. Singura garanție a securității pentru Europa este ca ea să rămână parte a comunității transatlantice.

Aici se află, pe scurt, dilema de securitate a Europei. Europa nu are capacitatea de a face față amenințărilor externe reale doar prin strategii de securitatea exclusiv europene. Singura garanție a securității pentru Europa este ca ea să rămână parte a comunității transatlantice. Aici se află și dilema Statelor Unite. America are nevoie de Europa, dar, chiar dacă ar face cu cea mai mare bunăvoință toate eforturile necesare, Statele Unite nu ar putea singure să împace toate disputele inter-europene. Aici nu este vorba de o retorică a lui Trump. E o problemă mai veche. Chiar dacă Trump ar începe mâine să se comporte ca Barak Obama, putregaiul politic care mănâncă pe dinlăuntru Europa ar fi tot acolo. Europenii ar găsi doar o altă scuză pentru a-i incrimina pe alții pentru lipsa lor de angajament transatlantic real.

 

Următorii pași cheie. Sfaturi către liderii americani și europeni.

America nu are de ales decât să continue să conducă și să se resemneze în fața realității că nu toată lumea va putea fi fericită.

Pasul 1: Mențineți ferm piciorul pe pedala de accelerație

Nu schimbați deloc strategia SUA față de Rusia. Nu oferiți niciun singur gest conciliant față de Moscova. Nu vă grăbiți să luați decizii superficiale cu privire la extinderea NATO, la securitatea energetică europeană sau la regimul de sancțiuni împotriva regimului oligarhic al lui Putin. Sprijiniți Ucraina, Georgia, Republica Moldova, ca de altfel toate țările care au teritoriile ocupate de armata rusă. Pe frontul strategic, păstrați impulsul inițial dat de tetragerea americană din Tratatul privind forțele nucleare intermediare. Îmbunătățiți angajamentul militar și civil în Balcani și în estul Europei. Toate acestea sunt vitale, nu doar pentru a-i arăta lui Putin că America este mereu cu pregătită pentru orice în relația cu Rusia, ci pentru a le arăta și  europenilor că le ține spatele protejat și nu se dă în lături când vine vorba să fim extrem de duri cu Putin.

Pasul 2: Dublați eforturile pentru relația specială cu Marea Britanie.

Marea Britanie a fost întotdeauna ancora americană în comunitatea transatlantică. Această legătură este mai importantă ca niciodată. Dacă poate reuși să îşi  rezolve problemele cu Uniunea Europeană, Londra ar putea deveni noua putere economică a Europei. Dumnezeu știe că Europa are nevoie de un salt în creșterea economică. Potrivit Departamentului pentru Comerț Internațional, investițiile directe ale Statemor Unite în Marea Britanie au crescut deja, ridicându-se la aproape 20% doar în 2017. Investițiile străine directe în Statele Unite au crescut cu 8,4% în aceeași perioadă. Totalul comerțului dintre SUA și Marea Britanie în 2017 s-a ridicat la 236 miliarde de dolari. Marea Britanie a prosperat și va prospera chiar și în această epocă a dezbaterilor privind Brexit, iar America s-a gândit să facă un acord comercial cu Marea Britanie. Dacă Londra va deveni o voce de securitate independentă în Europa, acest fapt va fi de ajutor europenilor. Este de așteptat ca, de exemplu,  o Mare Britanie ieșită din UE să fie mult mai dură, atât în relația cu Rusia, cât și cu Iranul.

Pasul 3: Accelerați legăturile solide cu Europa de Nord, Centrală și de Sud

NATO este piatra de temelie a alianței transatlantice de securitate politică, dar cel mai bun mod de a susține o bază solidă este de la partea de jos în sus. Bazele securității transatlantice stau la baza alianțelor și parteneriatelor bilaterale care încep cu Islanda în mijlocul Atlanticului și se desfășoară din Marea Britanie de-a lungul frontierei de vest de la Marea Baltică până la Marea Adriatică și Marea Neagră. Eforturile esențiale includ planificarea militară bilaterală, exerciții, desfășurarea și avansarea, cooperarea în domeniul energiei și promovarea investițiilor străine directe.

Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *