- Teologie

Episcopul-martir Ioan Suciu: «Ca aurul, în foc, trebuie să ne lămurim, ca să dăm socoteală în faţa lumii rătăcite, de credinţa noastră»

Episcopul martir greco-catolic Ioan Suciu (1907-1953) a fost ucis de comunişti pentru că n-a vrut unirea cu Biserica Ortodoxă. Episcopul Ioan Suciu s-a afirmat ca unul dintre cei mari oratori ai Bisericii Greco-Catolice din Roânia și prieten de suflet al tinerilor. De aceea, a fost cunoscut ca episcopul tineretului. În anul 1947  a fost numit de Sfântul Scaun în funcția de mare răspundere de administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș. A fost primul episcop greco-catolic arestat de comunişti în noaptea în care a început desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma. A fost declarat  vinovat atitudinea sa radicală împotriva sovietizării ţării. A murit în închisoarea de la Sighet pe 27 iunie 1953, în celula 44. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală. Episcopul Suciu fusese bolnav de stomac și i se refuzase orice îngrijire medicală, încât murise literalmente de foame. Trupul neînsuflețit a fost aruncat într-o groapă comună, fără sicriu. A trăit și a murit ca un sfânt. Mormântul din cimitirul Săracilor de pe malul Izei a fost nivelat pentru a nu i se mai cunoaște locul. Nici astăzi nu se cunoaște locul exact al mormântului. Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

___________________________________________

Articolul de față a fost publicat în cartea “Fărâme din prescura prigoanei” (autori: preot dr. Mircea R. Birtz,  preot dr. Sabin Făgăraș, pr. dr. M. Kierein) și este vorba de o exhortaţiune confidenţială către preoţi. Documentul nu este datat, nici prevăzut cu număr de ordine. Datarea acestuia poate fi stabilită spre sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie a anului 1948.  Fragmente din această exhortaţiune au fost publicate în volumul „Biserica Română Unită. Două sute cinci zeci de ani de istorie”, Madrid, 1952, Tip. Rivadeneyra, p. 328-329 şi în traducere franceză, în vol. Gherman, Pierre – „L’ame roumaine ecartelée. Faits et documents”, Paris, 1955, ed. Du Cedre, p. 109-110.  Aici se publică textul integral al exortației.

____________________________________________

Auziţi murmur, auziţi mişcându-se turlele? Sună şi răsună dangăt greu de clopot, care cheamă Preoţii Bisericii Române Unite la ostăşie pentru Iisus Hristos Domnul.  Biserica lui Iisus între Români are nevoie de o hlamidă de purpură, de un nimb de slavă. Mai mult sigur, că nu va fi vărsare de sânge dintru început, dar va fi ameninţare, foame nesiguranţă, ocări, temniţe, scoatere din legalitate, cu un cuvânt acea prigoană morală, acea urmărire calculată, care vrea să topească tăria credinţei şi să constrângă la apostazie prin mizerie şi excomunicare socială.  Atâtea zvonuri vă asediază, aţi citit poate prin ziare campania de invitare la reîntoarcerea în schizmă, la lăpădarea de Biserica lui Iisus.

Ştim că oamenii zilei, pe atunci sau pe faţă, susţin, îndeamnă, ba chiar obligă oarecum ortodoxia română la un atare atentat. Şi Biserica ortodoxă se oferă la acest joc de a servi unealtă împotriva Bisericii lui Iisus Hristos, ca să se dezvălească cugetele inimilor.  Cartea lui Iob şi Evanghelia Săptămânii Mari trebuie să se scrie în trupul Bisericii Române Unite, spre adeverirea Adevărului, spre curăţire de tot ce este prihană, spre mărirea Miresei lui Iisus. Ca aurul, în foc, trebuie să ne lămurim, ca să dăm socoteală în faţa lumii rătăcite, de credinţa noastră şi despre nădejdile noastre (I Petru 3, 15).

Bisericii Române Unite contemporane lipseşte verificarea şi frumuseţea muceniciei a asupririi, lipseşte sigiliul Rănilor Răscumpărătorului iubit. Fără acestea stă sub obroc luminarea Bisericii. Poate că numai o prigoană ne va dărui sfinţi, sau perspectiva luptei, pregătirea la lupă ne va releva lumii ceea ce suntem. Fiii şi Apostolii Bisericii celei adevărate. Ortodocșii de bună credinţă ne vor cunoaşte, ne vor descoperi şi vor veni spre Biserica astfel luptătoare, numai după această adeverire a ei, Biserica fiind istoria amplificată a vieţii Mântuitorului Iisus, va trebui şi ca să mântuiască ispăşind. Va trebui să scriem cu Foamea şi mizeria, că ocara şi temniţa răbdate pentru Evanghelie, istoria Vinerii Mari în viaţa Bisericii.

Nu va fi vărsare de sânge dintru început, dar va fi ameninţare, foame nesiguranţă, ocări, temniţe, scoatere din legalitate, cu un cuvânt acea prigoană morală, acea urmărire calculată, care vrea să topească tăria credinţei şi să constrângă la apostazie prin mizerie şi excomunicare socială. 

Este ceasul să ne dovedim credincioşi jurământului făcut Împăratului nostru Hristos. În ce va consta proba credinţei?  Ni se va spune să ne lăpădăm de Papa, ca să stăm cu poporul (o parte din popor va fi silită la declaraţii de trecere etc.), pentru unitate etc. “Papa-duşmanul democraţiei româneşti”. “Poporul este străin de Papa” etc. Se vor aduce legi, care împovărează Biserica, o eventuală reducere a Episcopiilor etc.  Care este poziţia noastră?

  1. Într-o luptă pe teren supranatural, când este atacată credinţa, ţinuta noastră, mijloacele de luptă, de rezistenţă şi apostolie trebuie să fie supranaturale. Suntem de dinainte nişte învinşi, dacă credem, că vom putea lupta cu vicleşuguri, cu calcul de umană prudenţă, cu compromisuri. Trebuie să folosim mijloacele cele peste fire: Sf. Taine, Rugăciunile – jertfele, toate sub flamura Inimii Neprihănite a Sf. Fecioare, Regină a Apostolilor.
  2. „Şi-mi veţi fi mie mărturie”, a zis Iisus. Aceasta e datoria mea acum cu riscul de a fi un apostat, de a fi azvârlit din staul, să mărturisesc acele pagini ale Sf. Evanghelii, acele adevăruri, cuprinse în depozitul credinţei, care sunt acum tăgăduite şi care mi se cere a le nega, a le omite din crezul, predica, slujba şi viaţa mea. Răspunsul meu preoţesc, creştinesc la ori solicitare este asta acesta: „Împotriva adevărului nu am nici o putere, avem pentru adevăr (II Cor, 13, 8). În Evanghelie este Primatul lui Petru şi al succesorilor lui. Aşa a construit Iisus Biserica Sa; Ubi Petru ibi Ecclesia, ubi Ecclesia, ibi Christus…” Unde-i Petru, acolo-i Biserica, unde-i Biserica acolo-i Hristos, unde este El acolo-i Adevărul şi Viaţa. (Matei 16-18, Ioan cap. 21) sunt actul scris de întemeiere a Bisericii, a Papalităţii religioase. Şi eu nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos” (Rom, 1, 16). Dacă mă fac vinovat împotriva unui adevăr, dacă tăgăduiesc câteva pagini din Sf. Evanghelie, dacă calc o lege, o poruncă, dacă leapăd o singură pagină din Sf. Carte, dacă împuţinez cu un singur Adevăr Descoperirea, mă fac vinovat de călcarea întregii Evanghelii, de lepădarea credinţei (Iacob 2, 10), căci am subsăpat temeiul, care este negreşelnica Autoritate a Cuvântului lui Dumnezeu. Evanghelia nu este lucru omenesc (Galat 1, 11), de aceea eu sunt pus, ca toate să le fac, pentru Evanghelie, ca să mă fac părtaş de ea, ca toate să le rabd, ca să nu pun piedică Evangheliei (Cor. I. 9, 12), să mă port numai în chip vrednic de ea (Filip, 1, 27). E acum ceasul să mă fac părtaş de necazurile Evangheliei, după cum porunceşte Sf. Pavel lui Timotei (II – 1, 8), şi după cum el însuşi zice, pentru această Evanghelie sufăr până acolo, că sunt ţinut în lanţuri, ca un făcător de rele. Dar cuvântul lui Dumnezeu nu ştie de lanţuri (Tim. 2, 9). În consecinţă: nu mă voi abate nici o iotă de la legea lui. Înterzisă pomenirea Sfântului Părinte la Sf. Liturghie, îi voiu pomeni totuşi mai departe. Căci nu vrem prin nici un gest să dovedim lăpădarea de credinţa în Primatul Episcopului Romei, lăpădarea de atârnarea de El, atâta vreme cât sunt membru al Bisericii Catolice. În credinţă nu sunt tranzacţii, compromisuri şi calcul. Când mi se cere socoteală de ea o mărturisesc sincer şi curajos.
  3. A suferi prigoană, fizică, morală, socială etc., pentru un adevăr de credinţă, cu suflet evlavios, înseamnă a fi confesor sau mărturisitor al lui Dumnezeu. Legăturile noastre cu Episcopul Romei nu sunt chestiuni administrative, ci dogmatice, adică dispoziţiuni şi orânduiri divine. A pătimi pentru ele înseamnă a nu te îndoi de Hristos Dumnezeu, înseamnă a nu-l înfrunta cu o lăpădare laşă, înseamnă a dovedi iubirea faţă de El. Înseamnă a-L preamări prin pătimirile tale. Ne cere Dumnezeu Aceasta? Mântuitorul Iisus a pregătit pe Ucenici la această luptă: „În lume scârbe veţi avea, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea”. Citiţi Evanghelia dedicată Mucenicilor, nu-i oare o prezicere a prigonirilor pe care au să le îndure? După Învierea luminată nu-i prezise oare lui Petru moartea prin răstignire? Când alege pe Saul, spune lui Anania în vedenie, să nu se teamă de acel prigonitor, acum întors, căci îi va arăta câte trebuie să sufere, pentru numele Meu” (Faptele 9, 16). Misiunea preoţească este strâns legată de această de ocară şi mizerie, lăsată nouă moştenire, de Mântuitorul: „Precum m-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit şi eu pe voi, iară pe El, Dumnezeu l-a rândui jertfă de ispăşire” (Romani 3, 25). Atunci ne mai rămâne de ezitat? Ce să facem? Să împlinim cu bucurie în trupurile şi viaţa noastră, ceea ce lipseşte Patimilor lui Hristos, pentru trupul lui care este Biserica (Coloseni, 1, 24). Citiţi iubiţi Fraţi, în genunchi, Cap. 12, din a II-a scrisoare către Corinteni. Auziţi cuvântul Sf. Petru… spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi (I Cor. 2, v. 19-21). Recitiţi în rugă tot acolo Cap. 4, v. 12, şi celelalte, în care ne spune să nu ne mire pârjolul şi ispitirea ca şi cum s-ar fi întâmplat ceva nenormal, ci o să ne bucurăm întrucât suntem părtaşi la suferinţele lui Hristos, ba să fim fericiţi de suntem ocărâţi pentru numele lui Hristos, căci ocara aduce odihna măririi lui Dumnezeu asupra noastră. Citiţi fără istov Scris. către Evrei C. 11 şi C. 12, în întregime, ca să vă pătrundă înţelegerea nevoii de patimi pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Deci cu  ochii aţintiţi asupra lui Iisus, care a suferit Crucea şi n-a ţinut seamă de ocara ei, Să înfăţişaţi trupurile voastre, ca o jertfă vie, sfântă, Domnului bine plăcută.  Ne-o cere şi pentru un singur adevăr?  Orice tăgadă a Cuvântului lui Dumnezeu este tăgada lui Dumnezeu, căci este negarea temeliei credinţei întregi: Autoritatea negreşelnică a lui. De aceea creştinii de totdeauna au pătimit şi şi-au dăruit la nevoie întreaga viaţă pentru mărturisirea unui adevăr de credinţă.

Arianii urmăreau pe catolici pentru un adevăr de credinţă şi-i ucideau sau asupreau. Pelagianii şi Donatiştii au de dezlănţuit în Africa crude prigoane de care să plânge Sf. Augustin. Catolicii apărând icoanele, cu Sf. Maxim în frunte, au îndurat neînchipuit. Pentru cărţile sfinte au murit unii, alţii pentru sfânta Cruce, pentru Maica Sfântă. Sfântul Ion Nepomucenul e mucenicul Sf. Spovedanii, Tarsiciu al Sf. Euharistii, Sf. Toma Morus s-a lăsat ucis şi decapitat pentru Primatul Papei, precum Sf. Iosafat Arhiepiscop rutean, pentru unirea în credinţă cu Roma.  În trecutul religios al Bisericii Române Unite sunt mărturii de prigoană, de sărăcie, de mizerie şi de sânge pentru Sfânta Unire cu Locţiitorul Mântuitorului Iisus în Biserica Sa.

Pentru această Evanghelie sufăr până acolo, că sunt ţinut în lanţuri, ca un făcător de rele. Dar cuvântul lui Dumnezeu nu ştie de lanţuri. În consecinţă: nu mă voi abate nici o iotă de la legea Lui. E interzisă pomenirea Sfântului Părinte la Sfânta Liturghie? Eu îl voi pomeni totuşi mai departe. Căci nu vrem prin nici un gest să dovedim lăpădarea de credinţa în Primatul Episcopului Romei, lăpădarea de atârnarea de El, atâta vreme cât sunt membru al Bisericii Catolice. În credinţă nu sunt tranzacţii, compromisuri şi calcul. Când mi se cere socoteală de ea o mărturisesc sincer şi curajos.

Citiţi spre îmbărbătare paginile asupra Episcopului Petru Pavel Aron scrise de Bunea. Câtă pace era în Ardeal, ce avânt spre eliberare a maselor s-a făcut prin Unire, ce lupte să purtau, când duşmanii Neamului de dinafară, ajutaţi de ereticii domni maghiari dinlăuntru, au aruncat răzvrătirea în poporul din Ardeal. Asupra Episcopului însuşi se trăgea cu arma, dar ocrotit de Preacurata este salvat (op.cit., p. 155). Casele preoţilor uniţi erau jefuite, iară ei cu credincioşii lor bătuţi şi gâtuiţi. Preotul unit din Zlatna a fost spânzurat cu mâinile de o bârnă şi chinuit. Preotul Ştefan din Gâlda de Jos a fost scos din casele parohiale şi bătut de moarte. Pe alţi preoţi uniţi îi legau şi îi purtau din sat în sat drept trofeu ale lui Sofronie, „vicar al sf. Săbor din Carloviţ”. Protopopul din Băgău şi preotul din Teiuş au fost târâţi în lanţuri până la Zlatna, de aceiaşi călugări duşmani al Unirii, li se smulse părul şi îi dezbrăcară de jumătate. În Jina agenţii neunirii au năvălit noaptea în casa Preotului Constantin şi i-au tăiat capul. Azvârliţi din case, deposedaţi, batjocoriţi, blestemaţi, încât nici apă, nici foc, nu puteau lua de la neuniţi, ba lucru nemaiauzit moaşa dacă era neunită, n-avea voie să se ducă în casa uniţilor. Iată pe fraţii voştri din 1751, 1760. „Chinuiţi, suferind batjocuri şi bici ba chiar lanţuri şi închisoare, au pribejit lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi, au rătăcit prin munţi… şi în crepăturile pământului” (Evrei 11, 35-36). „Socotind, că ocara lui Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uitau la răsplătire” (Evrei 11, 26). Au suferit ca să-şi păstreze neştirbit tezaurul credinţei, ca noi toţi fii ai Bisericii Catolice, să nu ne naştem în întuneric, în eroare, în schizmă, ci în Biserica Dumnezeului celui viu. Este puţin lucru aceasta pentru Preoţii, care nu au avut o jumătate de veac de Unire? Ei ne privesc acum cu toate rănile, ne îmbărbătează ca tot sângele şi chinul lor, să nu aruncăm văl cernit pe gloria lor sfântă, nici să acoperim cu ruşine obrazul nostru în faţa generaţiilor viitoare, fiilor şi nepoţilor noştri. „Păzeşte deci odorul cel bun ce ţi s-a încredinţat” (II Tim. 1, 14).

Cine să războieşte cu noi?  Nu iubirea lui Hristos din ortodoxie ne caută, nu dorul, de a nu ne pierde sufletul, nu, nimic din toate acestea. Suntem mai săraci în credinţă decât ei; au ei ce nu avem noi? Biserica Catolică deţine întreg adevărul, nu fragmente, ea crede şi urmează toate cuvintele Domnului „şi nu lasă să cadă pe pământ nici unul din cuvintele lui” (I Samuil, 3, v. 19). Ortodocșii nu sunt apostolii iubirii creştine. Dar ce atunci? Iubirea de neam? Oare am devenit noi fiii şi Preoţii Bisericii Unite primejdioşi poporului român? Istoria este avocatul nostru. Pentru aşa ceva nu am fot niciodată urmăriţi decât de străini şi de duşmanii neamului. Toată mişcarea românească din Ardeal de două veacuri şi ceva încoace a venit din Biserica Unită, ca o binefacere vremelnică a îmbrăţişării Adevărului veşnic. Am rămas aceiaşi faţă de popor, preoţii şi Arhiereii noştri au fost numai fii ai poporului. Iubirea faţă de unitate? O da, ar vrea să fie una, o vrem şi noi, dar nu în eroare şi schismă, ci în adevăr şi catolicitate. Haina fără cusătură, cruţată de înşişi zbirii lui Iisus, nu a fost cruţată de Biserica ortodoxă. Nu îngerii în ceruri se vor bucura de o atare regăsire, ci îngerii Satanei, căruia trebuie să stăm împotrivă, ca să fugă de noi. (Iacob, 4, 7).

Oare am devenit noi fiii şi Preoţii Bisericii Unite primejdioşi poporului român? Istoria este avocatul nostru. Pentru aşa ceva nu am fot niciodată urmăriţi decât de străini şi de duşmanii neamului. Toată mişcarea românească din Ardeal de două veacuri şi ceva încoace a venit din Biserica Unită, ca o binefacere vremelnică a îmbrăţişării Adevărului veşnic. Am rămas aceiaşi faţă de popor, preoţii şi arhiereii noştri au fost numai fii ai poporului. Iubirea faţă de unitate? Oh, da, ar vrea să fie una, o vrem şi noi, dar nu în eroare şi schismă, ci în adevăr şi catolicitate.

Cine să războieşte cu noi? Sunt vrăşmăşiile politicii băgate în chestiunile religioase. Irod urmăreşte veşnic pe Pruncul Iisus, iară Irod Agripa, fiul marelui scelerat, vrea mereu să pună mâna pe Petru, de dragul Iudeilor şi al poporului. Nero nu are pace. Roma s-a reclădit, o panoramă de flacără nu ar fi lipsită de prezenţa muzelor. Dar să spunem cuvântul: în afunzimi este însuşi Satana, căci lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a trupului, ci împotriva domnilor, împotriva stăpânirilor, împotriva căpeteniilor acestui întuneric, împotriva duhurilor răutăţii răspândite în văzduhuri. Pentru aceasta luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva în ziua cea rea şi toate biruindu-le să rămâneţi în picioare (Efes 6, 12, 12).

Acum a găsit Biserica Ortodoxă momentul să ne facă invitaţii, să ne lovească chiar? Cine o inspiră, cine îi vine în ajutor, cine o aţâţă? Duşmanul lui Dumnezeu. Trebuie să-i cunoşti icoana vagă, fugară, nestatornică; el zice „nu” Cuvântului lui Dumnezeu şi acelui din Matei 16, 18 şi Ioan 21, 15, el este mincinos şi tatăl minciunii, el este „ucigaş de oameni”. Mai este legion, masă anonimă, popor învolburat de patimi, condus de fruntaşi, astfel poporul a cerut moartea lui Iisus. Dar Dumnezeu Păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe Satana (Romani, 16, 20).  Temeri?  Un lucru este ascultat sigur: că nu îngăduie Domnul, să fim ispitiţi peste puteri (I Cor. 10, 13). Încrederea ce s-a abătut asupra noastră, este tălmăcirea celor mai mângâietoare pagini ale Sf. Scripturi. Domnul ne judecă şi ne pedepseşte, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea (I Cor. 11, v. 32). Ne desprinde de celea văzute, ca să avem nădejde în celea ce nu se văd, ca să înţelegem, că nu avem aci cetate stătătoare (Evrei, 13, 14). Căci dacă nădejdea noastră în Hristos este numai pentru viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii (I Cor 15, 19).

Firesc lucru este să se poată spune şi de noi cum a spus Sf. Pavel: Hrăpirea averilor voastre aţi primit-o cu bucurie (Evrei 10, 14). Slujind pe Dumnezeu cu credincioşi, nu ne va lăsa, nu ne va părăsi nici de cum (Evrei 13, 5). Temeri de închisoare? Să ştim iubiţi Fraţi, că închisoarea pentru noi este un beneficiu, este continuarea seminarului, este o aripă a lui şi tocmai în dreptul Capelei. Citiţi Faptele Apostolilor şi înţelegeţi, că de la Ioan Botezătorul şi până la ultimul apostol rămas pe pământ, temniţa are un loc de frunte ca un sacrament în viaţa Preoţilor lui Iisus. Ce ne va face familia? Să nu răspundem chemării Nemuritorului Împărat: „Soţie am luat şi nu pot să merg” (Luca 14, 20), ci aruncând în Domnul grija noastră, s-o lăsăm pe mâna şi în mila Aceluia, care nutreşte crinii câmpului şi paserile cerului. Familia sufletelor ne cere urgent şi imperios Preoţia noastră. Când Mântuitorul Iisus a aşezat pe Simon Petru în fruntea Bisericii, a voit să ne arate, ce poate face un Apostol, care a iubit pe Iisus, deşi legat în căsătorie (doar ni se vorbeşte de soacra lui).  Pregătire.  Nu vă împovăraţi cu nici o grije (Filip, 4, 6), ci purtând grije de ale Domnului. El însuşi ne va lua sub grija Sa. Dacă e nevoie vom călca peste scorpii, peste valurile mării, peste şerpi, şi peste toată puterea vrăşmaşe. Dar este ceasul puterii Întunericului.  „Luaţi, apoi, aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofie şi deşartă înţelepciune” (Colos. 2, 8), ci vă aplecaţi cu fruntea asupra cărţilor sfinte scrise spre mângâierea noastră, năzuind să aveţi totdeauna cuvântul potrivit al adevărului împotriva minciunii şi erorii.

Împărtăşiţi-vă de atotputernicia dumnezeiască prin rugăciune neîncetată, căci mult poate rugăciunea cea fierbinte a celui drept (Sf. Iacob, 5, 16), mai cu seamă rugăciunea Sf. Rozar, ruga către inima Neprihănitei, sub a cărei flamură purtăm aceasta luptă pentru Fiul ei Iisus, despre care scrie Sf. Luca Evanghelitul, că fiind în zbuciumul durerii, cu mai mare stăruinţă se ruga (C. 22, v. 44). Să aţâţe în noi durerea izvorului rugăciunii.  Staţi tare în credinţă. „Misiunea Bisericii în lume e departe de a se fi terminat, ea înfruntă noi îndatoriri. Sarcina misionară pe care ne-o încredinţează Pronia în această oară Crucială, nu este aceea de a subscrie o pace de compromis cu lumea, ci să întemeiem o pace pentru lume, vrednică înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor” (Papa Pius XII). Ochii istoriei şi-a veşniciei sunt asupra noastră. De la Fatima şi peste mări, rugi se înalţă pentru Biserica lui Iisus în neamul românesc. Mulţi fii ai neamului din Biserica ortodoxă aşteaptă acest nimb în jurul frunţii noastre.  Doamne, ajută-ne să-ţi fim Mărturii. Binecuvântarea Domnului cu voi cu toţi. Amin.

 

Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *