- Geopolitică

“DIVIZIUNEA CELULARĂ” A PAN-ORTODOXIEI COORDONATE DE RUSIA

Autor: Bogdan-George Rădulescu 

Bogdan-George Rădulescu este eseist și analist politic. Doctorand în științe politice UBB Cluj. Licențiat al Facultății de Litere  la Universitatea București. Master în filosofie moral-politică la Facultatea de Filosofie din cadrul aceleiași universități. Autorul cărții “Pentru o nouă dreaptă” (Editura Dacia, 2002), carte prefațată de teologul și diplomatului român Teodor Baconschi. Experiență în presă scrisă și audio-vizuală de peste două decenii. Fost corespondent la Londra și Bruxelles pentru Radio Romania. A publicat articole și studii în România Liberă, Cotidianul, Cadran politic și Observator militar.

Rusia a mizat secole la rând pe pan-ortodoxie. Era una din ideile care îi legitimau expansiunea în sud-estul Europei. A crezut că toate statele din sud-estul Europei, a căror confesiune dominantă este cea ortodoxă, formează un bloc de națiuni care vor recunoaște Patriarhia de Moscova și a Întregii Rusii drept epicentrul ortodoxiei mondiale. Rușii au crezut că sunt cu adevărat moștenitorii Bizanțului și că, după căderea Constantinopolului sub cizma otomană, prin ceea ce s-a numit translatio imperii, ei vor constitui “A Treia Romă”.

Acest mit politico-religios le-a format rușilor un mecanism mental prin care aceștia s-au crezut întotdeauna purtătorii unei mesiuni mesianice de “salvare”  a popoarelor ortodoxe, de organizare a acestor popoare într-o oecumenă pan-ortodoxă coordonată de la Moscova. Pan-slavismul (utopia unui bloc etno-lingvistiv omogen format din toate popoarele de limbă slavă) și pan-ortodoxia (utopia unui bloc confesional omogen al tuturor națiunilor ortodoxe din sud-estul Europei) au fost proiectele utopice care au alimentat geopolitica rusească.

Astfel, rușii s-au considerat întotdeauna  îndreptățiți prin « mandat divin »  să intaureze în partea de Est a Europei un soi de “imperiu politico-spiritual”, prin reunirea tuturor statelor de confesiune ortodoxă. Pe baza unor asemenea fantasme pseudo-religioase, și-au construit proiectele expansoniste atât în secolule XVIII și XIX, cât și sub forma lor ideologică comunistă când a funcționat ca “imperiu al Răului” (expresia prin care fostul președinte american Ronald Reagan denumea Uniunea Sovietică).  Mesianismul pseudo-religios al rușilor a alimentat paradoxal și fanatismul lor doctrinar sovietic, chiar dacă oficial Uniunea Sovietică era un stat declarat ateu. Potrivit lui Mircea Eliade, comunismul ca ideologie este o formă de “teodicee iudeo-creștină laicizată”. Nu întmplător Vladimir Putin, fost ofițet KGB cu nostalgia după URSS-ul ca super-putere mondială în timpul războiului rece, făcea o afirmație care a putut stârni într-o primă fază hilaritatea: “Ideologia comunistă – spunea Putin – este foarte asemănătoare cu cea a creştinismului, de fapt: libertate, egalitate, fraternitate, dreptate – totul este expus în Sfânta Scriptură, totul este acolo. Pe Lenin l-au pus într-un mausoleu. Cu ce este el diferit de relicvele sfinţilor pentru ortodocşi şi, în general, pentru creştini?” (citat de Russia Today).

Când, după prăbușirea Uniunii Sovietice,  pe piața ideilor geopolitice a apărut  cartea lui Samuel P. Huntington “Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”/1 geopolitologul neoficial al Kremlinului, Alexandr Dughin, a exultat și, în vidul ideologic post-sovietic, a început să însăileze teorii delirante favorabile resuscitării proiectelor expansioniste din totdeauna ale rușilor. Practic, viziunea superficială și reducționistă a lui Huntington, potrivit căruia Europa este fracturată de linii civilizaționale, care delimitează blocuri confesionale aparent omogene în interiorul aceluiași continent  (Europa catolică și protestantă versus Europa ortodoxă), a convenit de minune oligarhiei de la Kremlin. Teoria lui Huntington nu a făcut decât să legitimeze teoretic concepția rusească potrivit căreia ar exista o „civilizație ortodoxă”, care ar cuprinde toate statele ortodoxe, printre care și România și Grecia, o „civilizație ortodoxă” pasămite unitară  coordonată de Moscova (văzută ca „A Treia Romă”), “civilizație”superioară spiritual Occidentului, aflată în netă antiteză cu acesta.  Timp de două decenii, Dughin a perorat și difuzat pentru idioții utili de la extrema stângă sau dreaptă din fostele state comuniste de confesiune ortodoxă asemenea concepții pseudo-politice delirante. Numai că realitățile geopolitice efective au venit ca un tsunami să contrazică fanteziile pseudo-geopolitice ale lui Aelxandr Dughin. Oecumena panortodoxă este cea care trece printr-un proces asemănător diviziunii celulare în care autocefalia devine sinonimul religios al deciziei statale suverane față de Moscova și proiectul ei geopolitic de control absolut asupra vecinătății apropiate.

RĂZBOIUL INTRA-CONFESIONAL ORTODOX ȘI IMPLICAȚIILE SALE GEOPOLITICE

Seismul geopolitic care a avut loc în ultimul an în interiorul ortodoxiei de limbă slavă vine să dezmintă teoria unei oecumene ortodoxe, slavo-bizantine, văzută ca un bloc unitar.  Acordarea auto-cefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către Patriarhia de Constantinopol, marchează prăbușirea mitului Moscovei văzută ca cea de „A Treia Romă”, coordonatoarea spirituală a ortodoxiei mondiale. Ucrainenii greco-catolici, Biserica Ortodoxă Ucraineană au îndrăznit să conteste această fantasmă imperialistă a Rusiei deghizată în haina confesională a unei pan-ortodoxii. De-a lungul secolelor, Ortodoxia în Ucraina a fost subordonată Patriarhiei Moscovei a Bisericii Ortodoxe Ruse, deoarece Ucraina însăși era supusă suzeranității rusești (ca “republică sovietică”).  După prăbușirea URSS, ortodoxia ucraineană s-a divizat în biserici controversate, rivale.  Acum, Ucraina care își afirmă independența culturală și politică față de Rusia, are o biserică națională ortodoxă autocefală, independentă de Patriarhia Moscovei.

La 15 decembrie 2018 a fost  declarată oficial Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, în urma unui Consiliu de Unificare organizat la Kiev, la care au participat reprezentanți ai trei jurisdicții ortodoxe, ce fuseseră anterior împărțite în Ucraina. Totodată, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu din Constantinopol a acordat Bisericii Ortodoxe Ucrainene ceea ce este cunoscut sub numele de “tomos-ul autocefaliei” – actul de recunoaștere diplomatică ecleziastică a statutului de auto-guvernare independentă față de Moscova. În plus, la 22 decembrie 2018 președintele Ucrainei Petro Poroșenko a promulgat o lege de modificare a Legii despre libertatea de conștiință și organizațiile religioase. Prin acest document au fost modificate denumirile organizaților (comunităților) religioase care fac parte din entități religioase al căror centru de conducere se află peste hotarele Ucrainei, și anume în Rusia, adică îtr-un stat cosiderat drept agresor împotriva Ucrainei și care ocupă provizoriu părți din teritoriul Ucrainei.

Vorbind unei imense mulțimi de credicioși ucraineni în  Piața Sofiei din Kiev, imediat după ccrearea noii biserici ortodoxe unificate avându-l ca lider pe tânărul Mitropolit Epifanius ( în vârstă de doar 39 de ani), președintele ucrainean Petro Poroșenko a spus că înființarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene autocefale reprezintă un eveniment crucial în istoria modernă ucraineană la fel de important ca declarație a independență a țării față de  Uniune Sovietică în 1991. Poroșenko a reamintit apoi mulțimii că președintele rus Vladimir Putin a descris prăbusirea URSS drept “dezastrul geopolitic al secolului XX”. Poroșenko a subliniat că  apariția Biserici Ortodoxe autocefale a Ucrainei va fi un al doilea dezastru geopolitic pentru Putin.

Evenimentul creării Bisericii Ortodoxe autocefale a Ucrainei nu încetează să producă tot felul de replici locale, care mai de care mai interesantă, ca într-o diviziune celulară intra-confesională în interiorul a ceea ce Huntington în mod eronat credea a fi un bloc civilizațional ortodox unitar, aflat în antiteză cu Europa de Vest, catolică și protestantă. Alții entuziasmați de obținerea auto-cefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene întorc și ei curajos spatele Maicii Rusia ortodoxe. De ce? Un posibil răspun a încercat să îl dea analistul politic Petru Bogatu de la Chișinău: “Moscova se încrâncenează să stăpânească şi de acum încolo bisericile din fostele republici sovietice, perpetuându-şi controlul asupra lor chiar cu preţul menţinerii unei stări conflictuale degradante” 2/. Un semnal l-a dat comunitatea rusă de rit vechi (lipovenească) din capitala Bucovinei. Aceasta s-a desprins oficial de Mitropolia Ortodoxă Rusă de Rit Vechi de la Moscova și și-a proclamat autonomia. Potrivit lui Vlad Cubreacov, până la ocupația sovietică parohia lipovenească din Cernăuți a ținut de Mitropolia Ortodoxă Rusă de Rit Vechi cu sediul eparhial în localitatea Fântâna Albă, comuna Volcineț din județul Cernăuți. La 28 iunie 1940,  urmare a ocupației sovietice, cel de-al șaptelea mitropolit ortodox rus de rit vechi Siluan Kravțov  de Fântâna Albă a decis transferarea catedrei mitropolitane în municipiul Brăila din interiorul României, fără a-și modifica titulatura. “De atunci încoace, toți mitropoliții ruși de rit vechi de la Brăila continuă până astăzi să poarte, între altele, titlul de Arhiepiscop de Fântâna Albă, iar ierarhia acestei Biserici se numește Ierarhie de Fântâna Albă. Ierarhia ortodoxă rusă de rit vechi nu a renunțat la titulatura de Fântâna Albă nici chiar în timpul comunismului. Actualul întâistătător ortodox rus de rit vechi din România este al 12-lea mitropolit în persoana Înaltpreasfințitului Leontie Izot. Mitropolia Ortodoxă Rusă de Rit Vechi de Fântâna Albă și București (cu sediul la Brăila) are jurisdicție peste comunitățile rușilor lipoveni din România și din Letonia, Bulgaria, Georgia, Germania,  Franța, Italia, Australia, Canada și Statele Unite ale Americii”. Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi a apărut în anul 1666 ca urmare a schismei și punerii sub anatemă a ritului vechi rusesc de către Sinoadele de la Moscova din 1666 și 1667. Foarte mulți dintre credincioșii acestei Biserici au făcut obiectul unei prigoane sălbatice din partea Patriarhiei Moscovei și a statului rus. Mulți dintre aceștia au fost arși de vii pe rug sau în bisericile lor din lemn. Cea mai mare concentrație de ruși lipoveni în afara Rusiei există în Dobrogea și sudul istoric al Basarabiei, unde aceștia s-au așezat cu traiul începând cu prima jumătate a secolului XVIII, fugind de prigoana statului rus”3/. Potrivit lui Vlad Cubreacov, în 1971 Patriarhia Moscovei a anulat anatema pusă pe ritul vechi rusesc, dar nu a restabilit comuniunea cu adepții ritului vechi. În întreaga lume funcționează azi doar două mitropolii ortodoxe ruse de rit vechi. Una este cea aflată în România, iar cealaltă în Rusia. Dar, Mitropolia de Fântâna Albă este mult mai veche decât cea care funcționează la Moscova.

În țările baltice, membre UE și NATO, opinia publică află despre cu, Moscova sovietică crease adevărate rețele de spionaj în rândul ierarhiei ortdoxe din aceste țări. Recent, Letonia a desecretizat listel cu spioni din arhiva filialei KGB care a activat pe teritoriul ei. Potrivit publicației Kompromat.lv au fost scoase la lumină documente care conțin informații despre activitatea agenților KGB, numele lor, diverse ordine emise de KGB, liste ale persoanelor care trebuie recrutate, liste ale celor deja recrutați etc. În lista agenților se regăsește și actualul mitropolit ortodox de Riga, Alexander Kudriașov, născut în 1939. Ierarhul a fost recrutat de KGB în ianuarie 1982 și a lucrat pentru forțele de securitate sub pseudonimul „citately” („cititorul”)/4. Înainte de a intra în lumea bisericească, viitorul mitropolit a lucrat ca barman în restaurantul „Tallinn” din Riga, unde a atras atenția ofițerului KGB Alexander Ișcenko. Acesta l-a recrutat pe Alexander, după care a început promovarea activă a acestuia pe scara ierarhică. Kudriașov a fost numit episcop în Letonia după moartea Mitropolitului Leonid.


1/ The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon & Schuster, 1997, și traducerea românească, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, colectia Stiinte politice, 1996
2/Petru Bogatu, articolul Dihonia din bisericile Ucrainei şi Republicii Moldova periclitează Marele Sinod Pan – Ortodox, Ziarul Național, Chișinău, ediția 09.06.2016.
3/ Vlad Cubreacov, postare pe Facebook, https://www.facebook.com/notes/vlad-cubreacov/lipovenii-din-cern%C4%83u%C8%9Bi-s-au-desprins-oficial-de-moscova-vor-cere-ei-oare-comuniu/2143074419046400/
4/ https://www.kompromat.lv/item.php?docid=readn&id=9125
Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *