- Editorial

Când mica parohie devine o Ecclesia Militans

 

George Bogdan este eseist și analist politic. Doctorand în științe politice UBB Cluj. Licențiat al Facultății de Litere  la Universitatea București. Master în filosofie moral-politică la Facultatea de Filosofie din cadrul aceleiași universități. Autorul cărții “Pentru o nouă dreaptă” (Editura Dacia, 2002), carte prefațată de teologul și diplomatului român Teodor Baconschi. Experiență în presă scrisă și audio-vizuală de peste două decenii. Fost corespondent la Londra și Bruxelles pentru Radio Romania. A publicat articole și studii în România Liberă, Cotidianul, Cadran politic și Observator militar.

Peisajul lumii este dezolant. Lumea pare din ce in mai capturată de cel mai decepționant materialism,  într-o aproape completă uitare a lui Dumnezeu. Credința creștină este un atavism, ideea de Dumnezeu o relicvă a unor secole demult apuse. Ideologia progresului – din Iluminism trecând prin socialismul științific- ne-a indus ideea că noi, oamenii, ne putem descurca singuri, prin propriile noastre puteri, fără Dumnezeu. Dovada des invocată este dezvoltarea spectaculoasă a tehno-științei. Cu ajutorul ei dominăm lumea noastră și îndrăznim să explorăm universul. Cresc alături de noi generații proaspete de făpturi care, de la primii lor pași, parcă fac corp comun cu lumea virtuală a noilor gadget-uri. Sunt vertiginos alfabetizate digital și tehnologic de la vârste foarte fragede, înainte chiar de a de a rosti și rostui coerent fraze în limba maternă. Copii de doi-trei ani se mișcă uimitor, cu o lejeritate stupefiantă, pe  smartphone-uri, tablete, fablete sau alte suporturi digitale.

Cresc alături de noi generații proaspete de făpturi care, de la primii lor pași, parcă fac corp comun cu lumea virtuală a noilor gadget-uri. Sunt vertiginos alfabetizate digital și tehnologic de la vârste foarte fragede, înainte chiar de a de a rosti și rostui coerent fraze în limba maternă. Dar, dincolo de  hiperalfabetizarea lor digitală, pentru noile generații de făpturi, aduse în lumea creată de Dumnezeu, se cască “găurile negre” (black holes) ale unui analfabetism teologic, o ignoranță cosmică în ceea ce privește originea noastră divină.

 

Cu toate acestea, dincolo de  hiperalfabetizarea lor digitală, pentru noile generații de făpturi, aduse în lumea creată de Dumnezeu, se cască “găurile negre” (black holes) ale unui analfabetism teologic, o ignoranță cosmică în ceea ce privește originea noastră divină.  Am ajuns, în ritmul frenetic impus de ideologia progresului, la imaginea omului “profețită” de Friedrich Nietzsche: “Omul este ceva între maimuță și Supraom, o frânghie deasupra abisului“. Nu lipsiți de un anume orgoliu luciferic, credem că, avansând singuri pe o frânghie subțire deasupra abisului, vom putea administra convergența tuturor catastrofelor (catastrofe de noi declanșate, scoase din cutia pandorei de noi). Suntem moderni, post-moderni, credem în doar triumful absolut rațiunii umane. Adorăm relativitatea morală. Ne simțim excelent de capul nostru, fără norme impuse de alții, de tradiții, de religie. Relativismul moral deja intuit de Papa Ioan Paul al II-lea și bine pus în evidență de succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, se poate reduce simplist la formula: mai multe “adevăruri, niciun Adevăr.  Pe un astfel de fundal moral, îndrăznim să stăm în fața catastrofelor precum cei de pe Pluta Meduzei, faimosul tablou al pictorului francez Théodore Géricault. Naufragiul este evident, dar noi ne îndoim, dubităm, ținem prelegeri despre sexul îngerilor și despre virtuțile unei “societăți deschise” doar pe orizontală (relațiile între semeni) și totalmente opacă pe verticală (relația omului cu Creatorul). Oare sub povara morală a negării lui Dumnezeu, Pluta Meduzei ar putea redeveni măcar Barca lui Dante (un alt tablou celebru al pictorului francez Eugène Delacroix), dacă nu o nouă Arcă a lui Noe?

“Barca lui Dante” sau “Dante și Vergiliu în Infern” este o pictură de Eugène Delacroix, pictată în 1822. Păcătoșii se agață de barcă sau încearcă să se urce în ea.

Suntem moderni, post-moderni, credem în doar triumful absolut rațiunii umane. Adorăm relativitatea morală. Ne simțim excelent de capul nostru, fără norme impuse de alții, de tradiții, de religie.

 

Europa e în flăcările “paradisului terestru (nu ale iadului),  de atâta ateism, multiculturalism, de atâta political correctness, de asalt islamist. Tocmai de asta nu avem nevoie: de poziții  dubitative asupra a ceea ce suntem și ce afirmăm. Nu avem nevoie acum să punem sub semnul întrebării certitudinile conservatorilor creștini. Cineva totuși îmi atrăgea atenția că nu am fi doar într-o luptă cu ateii, multiculturaliștii, islamofilii din lume, ci și cu îndreptățirea de sine, adică cu tentația de a mă considera a fi “just” și de a-l desconsidera pe aproapele meu. Pentru că, mi se mai spune, sunt două lupte de dus: una cu lumea, și alta cu sinele nostru păcătos.

Faimosul tablou “Pluta Meduzei” al pictorului francez Théodore Géricault.

Da. Ambele trebuie duse concomitent. Un lucru este însă scăpat din vedere. Momentul. Momentul ales este crucial într-un război. Ecleziastul ne învață că există  un timp pentru toate. Desigur, nu putem trăi  fără să ne facem examenul critic al propriei conștiințe de creștini. Dar acest act intim,  de creaturi supuse greșelii, acest examen pe care fiecare din noi trebuie să îl facă în fața lui Dumnezeu, in meditația din fața icoanei sau în confesional,  a fost transformat pervers într-o nouă și indecentă ideologie colectivistă. Occidentul de decenii bune, duce în spate povara unui auto-indus sentiment al vinovăției. Ca să fim corecți din punct de vedere politic, a trebuit să plecăm capul și să ne facem auto-critica precum făceau cândva comuniștii în ședințele și congresele lor.  Poate că a venit momentul să îi luăm la întrebări pe cei care vor sa desfigureze Europa creștină. Ei vor să o vadă devenită un fel de sub-sector al supermarketului global,  o masă biologică de consumatori de produse standard și de ideologii care au ambiția de a face inginerie socială în societățile Europei.  Noi vrem să o vedem supraviețuind spiritual prin tradiția sa greco-romană și prin rădăcinile ei iudeo-creștine. Agresivitatea cu care ateii, neo-marxiștii și transumaniștii, promotorii ideologiei gender, adepții LGBTQ, pe de o parte, islamo-fascismul, pe de alta, vor să își impună “valorile ideologice” în tot sistemul de vase capilare ale societăților libere din Occident, țin deja de tendințe totalitare. Deși, în discursul public, se proclamă adepții progresului, liberalismului și toleranței.

Occidentul de decenii bune, duce în spate povara unui auto-indus sentiment al vinovăției.  Obligați să fim corecți din punct de vedere politic, a trebuit să plecăm capul și să ne facem auto-critica precum făceau cândva comuniștii în ședințele și congresele lor.  Poate că a venit momentul să îi luăm la întrebări pe cei care vor sa desfigureze Europa creștină. Ei vor să o vadă devenită un fel de sub-sector al supermarketului global,  o masă biologică de consumatori de produse standard și de ideologii care au ambiția să facă inginerie socială în statele europene.  Noi vrem să vedem Europa supraviețuind spiritual prin tradiția sa greco-romană și prin rădăcinile ei iudeo-creștine.

Statistic și non-statistic, radiografiind  rapid spiritul timpului, vom observa că mania “îndreptățirii de sine” (sub forme ideologice aberante) și “desconsiderarea aproapelui” (exprimată uneori ca iubire selectivă față de “marginalii” vocali) aparține tocmai taberei progresiste, nu creștinilor practicanți din Europa. “Iubeste-l pe aproapele tău, că pe tine însuți “. Deci, mai întâi trebuie să iubesc valorile în care cred și care mă constituie. Nu pot să fac în mod masochist examenul critic al propriei mele conștiințe de creștin, cât timp casa mea e în flăcări, Biserica e scuipată și  valorile incomensurabile în care cred aneantizate. În altfel de momente Biserica mea, smerita mea parohie uitată de lume, devine o Ecclesia Militans.

Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *