- Creștin democrație

Combativ – O expresie a catolicismului românesc

Revista Combativ este expresia românească a catolicismului tradițional. Aderăm la învățătura catolică în fiecare aspect al travaliului nostru jurnalistic.

Pentru noi catolicismul tradițional este și catolicism național. El se exprimă prin componenta romano-catolicismului românesc  și prin cea a greco-catolicismul românesc. Ambele componente, fără deosebire,  formează familia națională a catolicilor români.

Revista Combativ denunță “revoluție modernistă” petrecută în ultimele cinci decenii  în cadrul Bisericii Catolice. Modernismul  contravine învățăturilor infailibile și tradițiilor imuabile ale Bisericii Catolice.

Revista Combativ  analizează de pe poziții jurnalistice, culturale și teologice catolice erori politice ale modernității : neo-liberalismul, neo-marxismul (socialismul, comunismul), dar și național-comunismul. În acest sens, adoptăm o atitudine conservator creștină.

Revista Combativ analizează și critică din perspectivă catolică tradițională derapajele globalizării:  formele degenerate de sub-cultură în rândul tineretului (ideologia de gen, cultură militantă gay,  multiculturalismul, corectitudinea politică). Ne propunem să demontăm manipularea și propaganda făcute în favoarea avortului, a eutanasiei, a  tehnologizării și industrializării sexualității umane desacralizate.

Multe decenii, sub presiunea modernizării societății, majoritatea catolicilor s-a temut să se mai opună atacurilor împotriva catolicismului tradițional. Catolicii atașați tradiției s-au temut prea mult să nu fie în mod nedrept și pervers etichetați drept ” bigoți”, “înapoiați”, “fanatici religios”, “ultraconservatori”.  Asemenea atacuri împotriva tradiției catolice le-au văzut și le-au auzit uneori chiar în parohiile lor locale, venind din partea unor preoți care se consideră pe ei înșiși “progresiști” sau “moderniști”.

În vremuri normale, laicii nu ar trebui să critice ceea ce preoții și episcopii îi pot învăța pe enoriași. Dar  acestea nu mai sunt vremuri normale. Adesea, preoții și episcopii moderniști propagă idei doctrinale și liturgice radicale, care reprezintă abateri inadmisibile de la tradiția catolică. Chiar dacă, în calitate de credincioși catolici,  trebuie să le respectăm funcția în ierarhia eclezială, suntem chemați să ne opunem gândirii lor moderniste și  inovațiilor liturgice radicale impuse de unii membri ai clerului. Aceste inovații și abateri contravin învățăturilor tradiționale ale Uneia,  Sfinte, Catolice și Apostolice Biserici.

Revista Combativ se opune totodată acelor mișcări tradiționaliste catolice schismatice pe care le considerăm profund eronate. Catolicii nu pot părăsi Biserica și nici nu sunt liberi să îl aleagă sau să îl respingă pe Papa de la Roma după libera lor voință. Ne opunem acelor curente tradiționaliste catolice care consideră că, odată cu Conciliul Vatican II, toți papii care au fost aleși nu ar trebui considerați papi legitimi. Catolicii laici trebuie să se ferească de această atitudine, denumită în mod obișnuit “sede vacantism”.

Revista Combativ adoptă o critică față de unele devieri de la tradiția catolică, făcând opoziție loială față de Vatican. Ne luptăm cu ceea ce contravine învățăturilor infailibile din tradiția catolică, dar ne luptăm din interiorul Bisericii împotriva pervertirii moderniste. Revista Combativ își propune să facă opoziție loială față de unele devieri din interiorul Bisericii, considerându-l pe Papă ca pe succesorul legitim al Sfântului Petru.

Cu modestele noastre eforturi, dorim să contribuim, alături de alți catolici europeni, la o renaștere a Europei Creștine, o Europă reafirmând cu vigoare și curaj, fără false complexe,  fundamentele ei iudeo-creștine. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să restaureze tezaurul de tradiții în interiorul Bisericii noastre, Una, Sfântă,  Catolică și Apostolică.

Arată articolul și altora:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *